Pentru prima data dupa 20 de ani bugetul va fi pe 3 ani de zile

geoana-2.jpg„Nu există în istoria recentă o alegere mai importantă decât cea de pe 6 decembrie. Vă spun cu toată sinceritatea, pe 6 decembrie alegem un drum care fie ne duce către dezbinare şi o politică de tip fanariot, sau aşa cum ştim şi putem, alegem un preşedinte care să poata uni România. Acest triunghi de forţă a doi lideri politici şi a viitorului premier este o garanţie pentru lupta împotriva crizei, pentru o guvernare decentă în România”, a declarat Mircea Geoană.
Liderul PSD a mai spus că primul lucru pe care îl va face Guvernul Johannis, va fi eliminarea impozitul forfetar şi pentru prima dată după 20 de ani bugetul va fi pe 3 ani de zile. La începtuul anului viitor, legea unitară a pensiilor, care este o idee a PSD-ului de când era în opoziţie, se va aplica.Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a catalogat drept „o experienţă cutremurătoare” coaliţia pe care PSD a avut-o cu PDL şi le-a promis noilor parteneri liberali că le va respecta partidul şi că vrea „continuitate” în proiectul cu ei şi după 2012.
„Am învăţat şi noi din greşelile noastre. Am avut prima coaliţie cu cei de la PDL din istoria partidului nostru în ultimii 20 de ani şi vreau să vă spun că a fost o experienţă cutremurătoare. De aceea venim către partenerii liberali cu inima deschisă şi cu mâna întinsă, dincolo de protocoale. Obligaţia preşedintelui şi obligaţia mea ca preşedinte al României va fi să asigur echilibru în coaliţia care se va forma. Am ambiţia să fiu preşedintele care să facă prima coaliţie de partide să funcţioneze bine şi corect”, a spus Geoană.
Liderul social-democrat l-a criticat pe Traian Băsescu şi partidul care îl susţine pe acesta, spunând că „sunt nişte cameleoni ai politicii româneşti, nu sunt oameni politici cu ideologii, cu doctrine şi cu credinţe serioase”.
Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL vor declanşa, săptămâna viitoare, după anunţarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, procesul de revizuire a Constituţiei, din prima zi de mandat, a mai anunţat candidatul PSD la Preşedinţie.
Candidatul social-democrat a făcut un apel la colegii săi din PSD, precum şi la aliaţii din PC, PNL şi la toţi „ceilalţi care doresc să aducă normalitate, unitate în România” să fie „vigilenţi” la vot, el spunând că vrea o democraţie europeană în România, „nu democraţie balcanică”.”

Adauga un comentariu

*