Somerii tehnici de la Rafo au facut rocada

Fostii someri tehnici de la Rafo, in numar de 350, s-au intors la lucru de pe 1 octombrie, dupa ce a expirat perioada de trei luni de zile, in care ei au stat acasa. Insa, in locul lor, alti 297 de rafinori au fost trimisi in somaj tehnic, in perioada 1 octombrie 2009 – 1 ianuarie 2010, in care ei vor fi platiti cu 80 % din salariul de baza. “Nu e vorba de aceeasi oameni, ci de alti salariati, pentru ca OUG nr. 28/2009 prevede ca un angajat poate fi trimis in somaj tehnic pe o perioada de maxim 90 de zile – ne-a precizat George Plaisanu, viceliderul sindicatului de la Rafo. Daca rafinaria ar fi terminat cu procesul de la Brasov, daca ar fi iesit din reorganizarea judiciara si daca s-ar fi obtinut creditul bancar, atunci nu mai era necesar sa fie luata o astfel de masura, legata de somajul tehnic. Insa, daca lucrurile merg bine, asa cum speram si noi, oamenii pot fi rechemati oricând la treaba, pentru ca ei se afla la dispozitia unitatii, pe toata aceasta perioada de trei luni de zile, fapt specificat si in deciziile pe care le-au primit angajatii”. Masura este convenabila pentru angajati, care primesc bani pentru statul acasa. Chiar daca incaseaza doar 80 % din salariu, ei nu platesc taxe si impozite in aceasta perioada. Nici Rafo nu plateste astfel de taxe si impozite pentru somerii tehnici, iar efectul este ca se fac economii la fondul de salarii. “Calculele arata ca masura somajului tehnic este in beneficiul firmei si angajatilor, dar in defavoarea statului român, care nu mai incaseaza taxele si impozitele aferente, insa tocmai acesta a fost si scopul ordonantei de guvern, de a veni in sprijinul societatilor aflate in dificultate, deci este o forma de ajutor din partea statului”, ne-a mai spus viceliderul sindical.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*