Preţurile organelor umane, pe internet

trafic2.jpgÎntr-o epocă unde totul este de vânzare, o simplă căutare pe internet după cuvintele-cheie „vânzare de organe” se soldează cu mii de rezultate. Ilegal în majoritatea ţărilor, comerţul cu organe sau fluide ale corpului uman devine posibil cu ajutorul unor companii care oferă donatorilor, online, sume impresionante.

Deşi în Marea Britanie vânzarea de organe este interzisă, numărul din ce în ce în ce mai mic de donatori de sânge şi de spermă, precum şi eliminarea, începând cu 2005 a protecţiei identităţii donatorilor, le-a adus pe autorităţile de la Londra în poziţia de a încuraja astfel de tranzacţii.Suma maximă oferită de statul britanic este, potrivit cotidianului The Guardian, de 250 de lire sterline. Acesta este şi motivul pentru care, spun jurnaliştii, oamenii preferă, din nevoia acută de bani, să recurgă la modalităţi ilegale de a-şi vinde organele.

Sângele

În Marea Britanie, donarea de sânge e deja o tradiţie şi este considerată o datorie civică, însă, spre deosebire de alte ţări, aici, gestul nu se plăteşte. O clinică din Stuttgart, Germania, oferă circa 23 de euro
pentru o donaţie şi impune o limită privind cantitatea de sânge donată de o persoană într-o anumită perioadă de timp. În Statele Unite există aproximativ 400 de centre pentru donare de sânge, iar sumele oferite după fiecare astfel de gest sunt cuprinse între 9 şi 35 de dolari. Alte clinici oferă, pentru o singură donaţie, 50 de dolari.

Măduva osoasă

În Statele Unite, centrele medicale pentru cercetarea cancerului plătesc pentru măduva osoasă şi leucocite pe care le folosesc în demersul lor de a descoperi tratamentul pentru această boală. Un raport care datează din 2005 arată că un centru medical din Californai plăteşte studenţilor săi suma de 200 de dolari pentru 50 de centimetri cubi de măduvă de oase şi 750 de dolari pentru prelevarea de leucocite, procedură care durează patru zile.

Rinichii

Presa americană a prezentat săptămâna trecută cazul unei persoane suspecte în cadrul unei anchete de corupţie din New Jersey, care i-a spus unui poliţist sub acoperire că de zece ani face parte dintr-o reţea de trafic
de organe şi că, în prezent, preţul unui rinichi este de 150.000 de dolari. El a readus în prim-plan informaţii cu privire la o reţea internaţională de trafic cu rinichi, care procură organe de la donatori din India şi Pakistan pentru sume cuprinse între o mie şi două mii de dolari, destinate exclusiv unor primitori din Occident, în schimbul unui profit considerabil.

Sperma

În România, unde este ilegală plata donaţiilor este legală, o clinică din Timişoara oferă donatorilor echivalentulîn lei a 35 de lire sterline pentru o singură donaţie. Inedit este cazul celor 100 de muncitori de la o fabrică din Câmpulung, care s-au oferit să-şi vândă sperma unei clinici de fertilizare, pentru a reduce datoriile pe care le avea compania la care lucrau. În Statele Unite, un donator poate câştiga între 40 şi 120 de dolari, însă sunt puse anumite condiţii: donatorul trebuie să aibă sub 45 de ani şi să treacă de un chestionar extrem de riguros (cu privire la sănătatea mentală, consumul de droguri, bolile cu transmitere sexuală, antecedentele familiei cu privire la cancer). Unele bănci de spermă din SUA acceptă donatori cu un nivel de inteligenţă peste medie.

Ovulele

Potrivit conducătorului Autorităţii britanice în domeniul Fertilizării Umane şi Embriologiei, Lisa Jardine, o femeie britanică poate să primească circa 3.400 de euro pentru donarea de ovule. În India, unde această piaţă este nereglementată, un ovul poate fi vândut în schimbul unor sume cuprinse între 580 şi 8.100 de euro, în funcţie de nivelul etic al clinicii şi de nivelul educaţiei donatoarei. În Statele Unite, în prezent există un anunţ în presă şi pe Internet, în zona New York, potrivit căruia „se caută o donatoare evreică de către un cuplu de evrei iubitori, pentru preţul de peste 20.000 de dolari. Toate cheltuielile incluse”. În general sunt căutate donatoare cu vârste între 18 şi 30 de ani, care trebuie să acepte tratamente hormonale înainte de prelevarea a 10-15 ovule, sub anestezie.

Laptele matern

Unele mame aflate în perioada lactaţiei aleg să îşi doneze laptele creşelor locale sau prin intermediul anunţurilor pe internet. Unele site-uri, precum Craigslist, interzic postarea de anunţuri de către persoane care vor să vândă fluide produse de corpul uman, dar nu interzic anunţurile de cerere, atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate.

Părul

Producătorii de peruci din Marea Britanie plătesc bani frumoşi pentru un păr sănătos. Banbury Postiche, principala companie care achiziţionează păr în UKplăteşte circa 3,5 euro pentru 28,3 grame de păr dacă acesta are lungimea cuprinsă între 15 şi 30 de centimetri şi circa 5,7 euro dacă lungimea părului depăşeşte 30 de centimetri. În multe alte ţări, deşi sumele câştigate din vânzarea părului sunt infime, iar femeile sunt de cele de mai multe ori exploatate în acest sens.

Adauga un comentariu

*