Academie de fotbal pe locul bazei „Lucretiu Avram”

Pe locul actualei baza sportive „Lucretiu Avram” ar putea rasari o academie de fotbal, daca alesii municipali vor aproba un proiect de hotarâre in acest sens. In prima instanta, municipalitatea a decis sa retraga aceasta initiativa de pe ordinea de zi a sedintei de CL desfasurata ieri. Motivatia edililor a fost aceea ca autoritatile au nevoie de un ragaz de gândire pentru a gira o asemenea decizie. Potrivit proiectului de hotarâre retras, baza ar urma sa fie inchiriata pe o perioada de 25 de ani, timp in care investitorul se obliga sa investeasca aproximativ 1, 2 milioane de euro in modernizarea ei.

Baza sportiva „Lucretiu Avram”, totalizând peste 25 de mii de metri patrati, ar putea fi inchiriata pe o perioada de 25 de ani unui investitor privat, daca alesii locali vor gira o hotarâre a CL in acest sens. In sedinta de ieri a consiliului, municipalitatea a decis sa retraga de pe ordinea de zi acest proiect de hotarâre, invocând un ragaz de timp pentru analizarea tuturor implicatiilor unei asemenea decizii, urmând ca proiectul sa revina pe masa consilierilor la o sedinta viitoare a CL. In prima faza, consilierii social-democrati si democrat-liberali au propus doua amendamente la proiectul de hotarâre, pentru ca in final, la interventia consilierului George Bogatu (PSD), primarul Romeo Stavarache sa propuna retragerea lui de pe ordinea de zi. „Baza aceasta trebuie adusa la standarde normale. As solicita insa retragerea proiectului de pe ordinea de zi. Investitia de acolo trebuie judecata pentru interesul local”, a declarat Bogatu. Dupa ce a decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi, edilul bacauan a precizat ca o decizie privind investitia va fi luata la urmatoarea sedinta a CL.

Investitia lui Ogararu?

Potrivit unor surse de la nivelul CL, investitia care ar urma sa fie derulata la baza sportiva „Lucretiu Avram” ii apartine fotbalistului stelist George Ogararu. Acesta ar dori sa puna pe picioare la Bacau o academie sportiva care sa fie o copie in miniatura a celei pe care clubul Ajax o are in Olanda, la Amsterdam. Proiectul de hotarâre supus ieri atentiei alesilor locali a fost atacat de Costel Dunava (PSD). Acesta a ridicat problema duratei de timp in care va fi realizata aceasta investitie, dar si situatia elevilor Liceului cu Program Sportiv care isi desfasoara antrenamentele la baza bacauana. „Din proiect nu reiese daca investitia va fi facuta in trei ani de la aprobarea proiectului sau in 25 de ani. Investitia nu se justifica daca investitorul va investi in 25 de ani acesti bani. S-ar putea ca peste 4 – 5 ani sa dispunem noi de solutii de modernizare a bazei”, a spus Dunava.
Lucian BOGDANEL

Adauga un comentariu

*