Blondele fac paradă pentru a ridica moralul letonilor

blonde.jpgMai mult de 500 de blonde sunt aşteptate duminică la o paradă inedită organizată la Riga, cu scopul declarat de a ridica moralul letonilor în faţa crizei economice.

„Situaţia economică este de aşa natură, încât societatea are nevoie de astfel de evenimente”, a declarat, joi, Marika Gidere, preşedintele Asociaţiei letone a blondelor, organizatoarea manifestării.

„Oamenii sunt deprimaţi, nu au suficiente emoţii pozitive. Parada este ceva foarte pozitiv şi drăguţ. Şi ştim şi că blondele ştiu să se distreze cel mai bine”, a adăugat ea.

Parada face parte dintr-un program intitulat „săptămâna blondelor”, organizat în premieră în Letonia şi care mai include un turneu de golf, o defilare de modă, un bal şi un concurs de desen pentru copii.

După mai mulţi ani de creştere economică, Letonia, ţară cu 2,3 milioane de locuitori, este confruntată cu cea mai gravă recesiune înregistrată în UE.
sursa: mediafax

Adauga un comentariu

*