Turbare edilitară: Bacăul, invadat de maidanezi

maidanezi3.jpgConsilierul local Gabriel Axinte (PDL) a semnalat, la ultima şedinţă a CL, că municipiul Bacău a devenit un paradis al câinilor comunitari. Situaţia a fost recunoscută de penelista Viorica Marcu, aceasta declarând că aproape 2000 de patrupede hoinăresc pe străzile oraşului fără ca municipalitatea să poată face ceva.

Aproape 2000 de maidanezi îşi duc veacul pe străzile municipiului Bacău. Situaţia a fost semnalată de consilierul local Gabriel Axinte care a declarat la ultima şedinţă a CL că Bacăul poate deveni un imens focar de rabie dacă municipalitatea nu i-a o decizie rapidă în privinţa patrupedelor comunitare. „În ultimul timp există din ce în ce mai multe sesizări în privinţa câinilor comunitari. Municipiul se află în carantină de gradul III datorită izbucnirii unui focar de rabie. Serviciul de specialitate de pe lângă Primărie ar trebui să strângă animalele şi să le vaccineze”, a spus Axinte. Situaţia a fost recunoscută de consilierul Viorica Marcu, aceasta explicând că adăposturile de care dispune municipalitatea sunt deja arhipline. „Diferenţa dintre 500 de câini câţi sunt cazaţi în adăposturi şi peste 2000 se află pe străzile Bacăului. Recunosc acest lucru. Aştept în continuare găsirea unor soluţii pentru că noi nu mai avem locuri în adăposturile noastre. În 2008 au fost foarte puţine adopţii, iar în 2009 deloc. Prietenii animalelor nu au mai adoptat câini comunitari”, a declarat Marcu. Gabriel Axinte a mai spus că patrupedele comunitare sunt adunate de pe străzi de lucrătorii serviciului de ecarisaj de pe lângă municipalitate, dar sunt eliberate pe raza comunelor limitrofe, animalele revenind – în cele din urmă – în municipiu. (L.B.)

Comentarii

  1. Cititor a zis:

    Citesc si turbez instantaneu. Cum adica „fără ca municipalitatea să poată face ceva”??? E chiar asa impotenta, municipalitatea asta, de nici macar problema cainilor vagabonzi nu o poate rezolva? Primaru’ in functie ne-a demonstrat de patru ani incoace cat a fost de potent, in conditiile in care a avut toata sustinerea de la Bucuresti si i-a turnat Tariceanu saci de bani in curte. Daca atunci n-a fost in stare de nimic, daca nici atunci Bacaul n-a avut parte de dezvoltare sau de vreun proiect serios, acum ce sa te mai astepti?

  2. un cetatean a zis:

    Dsv – ul si Primaria Bacau tine ascuns faptul ca in municipiul Bacau este un focar de turbare .
    Sunt inconstienti , si de aceea se pot intampla multe nenorociri.
    Dr.Axinte este un medic privat si de aceea a avut curaj sa trtaga un semnal si sa spuna adevarul , dar ce fac cei de la stat de la DIRECTIA SANITAR VETERINARA BACAU care se ascund ca potarnichile si nu iau nici o masura .

  3. cititor a zis:

    Si cine sa vaccineze cainii? Nu cumva dr. Axinte la clinica lui? De ce nu a facut lucrul asta pana acum? In consiliul asta local fiecare trage pentru afacerea lui, nu vi se pare?

  4. Voi ati vazut ultima fraza ? „Gabriel Axinte a mai spus că patrupedele comunitare sunt adunate de pe străzi de lucrătorii serviciului de ecarisaj de pe lângă municipalitate, dar sunt eliberate pe raza comunelor limitrofe, animalele revenind – în cele din urmă – în municipiu.” E o nebunie……….

Adauga un comentariu

*