Scrisoare către un (fost) prieten: TUDOR CHIUARIU

În timpul campaniei electorale noi, băcăuanii, am primit cu bucurie grandioasa veste de la dumneavoastră, domnule Tudor Chiuariu, că vă suntem prieteni. La acea vreme garanta pentru nou-înfiripata prietenie minunată însuşi primarul Romeo Stavarache. Din păcate, cu tristeţe în suflet constat că prietenia dintre noi şi dumneavoastră, domnule Tudor de la Iaşi, e pe cale să se stingă. Apropo, pot să-ţi spun „tu”, ca între prieteni?
Te anunţ dragă Tudor că aici, la Bacău, e tot la fel ca atunci când ai plecat, acum mai mult de patru luni, după campania electorală. Nu s-a schimbat nimic în oraşul ăsta. Străzile sunt mai rupte ca oricând şi e mizerie peste tot. De aceea cred e mai bine să o iei prin Vaslui când te duci la Iaşi, venind din Bucureşti. Mai ales că a trecut campania electorală şi capii liberali ai administraţiei sunt mai puţin preocupaţi de oraş. Acum e o perioadă de „acumulare” pentru ei, să-i spunem aşa. Înţelegi tu. Dar peste vreo trei ani o să fie mai bine, că o să se apropie alegerile. Văd că şi tu eşti destul de ocupat, nu ai mai avut timp nici să scrii pe blogul tău. Ultimul tău post datează de pe 29 noiembrie şi în el scrii ce bucuros eşti ca ai ieşit parlamentar. De atunci nimic. Dacă nu ai idei, poate te ajut eu. Un subiect bun ar fi fost cum garantul tău, domnul Romeo Stavarache, a candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte a PNL. Aşa, ca la olimpiadă, unde e important să participi şi atât. Sau cum de nu aţi reuşit să treceţi niciun băcăuan pe un loc eligibil la europarlamentare pe listele PNL. Apropo. Dacă tu eşti prieten cu băcăuanii şi Romică e prieten cu tine (doar a garantat) înseamnă că şi primarul a prieten cu noi? Şi atunci de ce se comportă ca şi când ar fi supărat pe noi? I-am greşit cu ceva? Poate îl întrebi tu când vă vedeţi la Bucureşti.
În rest, cum îţi merge în capitală? Lucrezi intens pentru prietenii tăi băcăuanii? Eu parcă am nişte îndoieli. Am înţeles că ai ceva probleme cu diploma, că te-ai trecut ca absolvent al universităţii de stat şi de fapt ai luat doar licenţa acolo. Lasă, nu-ţi fă probleme! Cine o să ţină cont de amănuntul ăsta?
Până când ne-om vedea data viitoare, când poate vei sparge gheaţa şi vei face o conferinţă de presă în care vei prezenta ce ai făcut pentru cei pe care îi reprezinţi, în speranţa că nu a fost o prietenie din interes, îţi urez putere de muncă! Să ne vedem sănătoşi, Olimpia (Olimpia FILIP)

Comentarii

  1. tot prieten a zis:

    Felicitari pentru articol! Dar sa nu uitam ca toti fac asa, chiar si cei care au domiciliul in Bacau, nu numai prietenul Tudor!

  2. stau si ma intreb... a zis:

    ….cat de prost poti fi sa votezi o hahalera precum chiuariu??? fraierii care au pus stampila pe el nu au realizat nici un moment ca il doare pe asta de bacau la 3 metri in fata p..ii

Adauga un comentariu

*