Zeci de mii de bacauani, saraci lipiti

analiza-ajutoare-sociale.jpgIn judetul nostru, aproximativ patru din o suta de persoane supravietuiesc la limita saraciei, iar doua din trei primarii nu au platit in 2009 niciun ajutor social – ca si numar de ajutoare, „in top” sunt comunele Lipova, Stanisesti si Horgesti

La inceput de an 2009, in era excursiilor in spatiu, a clonelor si inteligentei artificiale, zeci de mii de cetateni (deveniti europeni) din judetul Bacau se zbat inca la limita saraciei, singurul lor venit fiind mila publica sub forma venitului minim garantat (ajutorul social). Nestiutori de carte ori ignoranti, primitivi din cauza conditiilor de viata, lenesi sau lipsiti de noroc, cei aproximativ 29.000 de saraci (peste 12.000 de familii, cu un numar mediu de 2,4 membri per familie) reprezinta mai mult de 4 la suta din populatia totala a zonei. Mai rau, arata statisticile, 65 din 93 de primarii nu au platit anul acesta niciun ajutor social.

Ajutoare de la 100 la 500 de lei
Potrivit legii, cuantumul lunar al venitului minim garantat variaza in functie de numarul membrilor familiei beneficiare si veniturile lor. Daca unul dintre membrii familiei este apt de munca, acesta este obligat sa presteze un numar de ore de lucru in folosul comunitatii. Mai exact, ajutorul social (din care se scade venitul net al familiei/persoanei) este 108 lei pe luna pentru o persoana singura, 196 de lei pentru familiile de doua persoane, 272 pentru trei persoane, 339 pentru patru, 402 pentru cinci si câte 27 de lei pentru fiecare membru de familie peste cinci.

In topul saraciei
In baza unui raport pentru luna februarie al Directiei de Munca si Incluziune Sociala (DMIS)Bacau, am realizat un top al saraciei pe partea de venit minim garantat. Astfel, campioane ca si numar de ajutoare sociale ar fi comunele Lipova (cu 573 de familii asistate astfel), Horgesti (cu 549 de ajutoare), Stanisesti (cu 451), Ungureni (cu 352) si Rachitoasa (cu 350 de familii), in timp ce in Hemeiusi sunt inregistrate doar doua dosare, iar in Hemeiusi – unul singur. Din totalul de 12.099 familii primitoare de ajutor social, mai indica raportul DMIS, doar 2533 isi primisera banii inclusiv in februarie, restantele totale inregistrate de primarii la plata depasind 3,6 milioane lei.

„Trebuie sa treaca criza ca sa putem face ceva”
Am stat de vorba cu unii dintre edilii comunelor campioane si „codase”. „Suntem comuna cea mai saraca, zona defavorizata nedeclarata. In satul Mâlosu, de exemplu, traiesc aproape o mie de suflete. Oamenii au copii multi si mai niciunul nu are serviciu. S-ar duce la Bacau, dar salariile de acolo (mai ales acum, in perioada de criza) nu le permit sa faca naveta. Nu le putem achita ajutoarele la zi deoarece nu sunt bani, veniturile realizate local de Primarie nu depasesc 90.000 de lei pe an. Trebuie sa treaca criza ca sa putem face ceva pentru acesti oameni”, a explicat primarul de Lipova, Costel Baciu. Omologul sau din Horgesti, Ionel Turcan, sustine ca in ultimele saptamâni, prin anchete sociale „la sânge”, a redus numarul de ajutoare sociale cu aproximativ 100: „am filtrat baza de date. Unii beneficiari erau prezenti doar cu numele, fiind de fapt plecati la munca in strainatate. Altii detineau autoturisme neinregistrate in proprietatea lor. Am ramas totusi cu vreo 450 de asistati. Oamenii nu au terenuri si nici locuri de munca. Ar fi nevoie de niste investitori, dar de unde pe timp de criza?!”, a declarat oficialul. „Avem atâtea ajutoare sociale deoarece multe familii sunt dezorganizate, oamenii au copii multi, dar nu si locuri de munca, iar comuna este izolata. Pentru moment, nu ne facem sperante ca saracia sa scada, facem eforturi ca macar sa nu creasca”, a spus edilul de Stanisesti, Bogdan Popa. „Noi am incercat sa respectam legea, de exemplu in ce priveste orele de munca in folosul comunitatii sau veniturile beneficiarilor. Unii nu s-au incadrat ca si venituri, altii nu au venit la munca in folosul comunitatii si le-am suspendat ajutoarele. In final, am ramas cu un singur asistat”, a declarat primarul din Gaiceana, Stefanel Abdula.
Alin LEANCA

Comentarii

  1. ce doriti

Adauga un comentariu

*