Profanatorii de morminte retinuti

În prima zi a lui martie, Postul de politie Horgesti a fost sesizat prin SNUAU 112 de Anica T., de 56 ani, ca, in noaptea de 28 februarie spre 1 Martie, persoane necunoscute au distrus mai multe geamuri de la locuintele a opt cetateni din comuna precum si de la Gradinita, Scoala Generala si Dipensarul uman din aceeasi localitate. La nivelul Biroului Politiei Rurale Bacau, din cadrul Politiei municipiului Bacau a fost constituita o echipa operativa insotita de un tehnician criminalist care a constatat ca, pe lânga geamurile distruse, persoane necunoscute au distrus si 14 cruci din lemn si piatra din spatele Bisericii ortodoxe din comuna. În urma investigatiilor, au fost identificati principalii suspecti, Petrică B., de 19 ani, Tiberiu S., de 17 ani si Alexandru P., de 17 ani, toti din comuna Horgesti.
Politistii au stabilit ca în noaptea de 28 februarie spre 1 Martie, cei trei, dupa ce au consumat bauturi alcoolice la discoteca din comuna, în jurul orei 2.00, în timp ce se deplasau spre domiciliul lor, au distrus cu pietre mai multe geamuri de la locuintele a opt cetateni, precum si de la Gradinita, Scoala generala si Dipensarul uman din aceeasi localitate. În continuare, acestia s-au deplasat în Cimitirul situat in spatele Bisericii ortodoxe, unde au distrus mai multe cruci de lemn si piatra de la 14 morminte. A fost întocmit dosar penal, în care se efectueaza cercetari fata de cei trei tineri sub aspectul savârsirii infractiunilor de distrugere, profanare de morminte, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice. Ei au fost retinuti pentru 24 de ore, urmând ca astazi sa fie prezentati Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau cu propunere de arestare preventiva. (D.M.)

Comentarii

  1. sebah2shoot a zis:

    Degeaba au fost prinsi de politisti si arestati preventiv daca procurorii nu si-au facut treaba mai departe? Unde sunt tinerii acum? Va spun eu pt. ca cunosc cazul: sunt la domiciliile lor si abia asteapta ziua se sambate sa se imbete iar si sa terorizeze comuna…

Adauga un comentariu

*