Contractul de concesionare a aeroportului a fost oficializat

Compania aeriana Blue Air si Consiliul Judetean au oficializat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, contractul de concesionare a aeroportului international „George Enescu”, din Bacau – In fata jurnalistilor au comparut, alaturi de presedintele CJ Bacau, Dragos Benea, directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru, respectiv seful Deloitte România – George Mucibabici – Oficialii Blue Air au declarat ca vor sa faca din aeroportul bacauan o a doua „casa”, dupa aeroportul Baneasa – „Statutul aeroportului nu s-a schimbat. Nu pleaca nimeni cu pista in spinare de la Bacau. Vrem in schimb ca aeroportul sa ajunga un centru de dezvoltare pentru toata aceasta regiune”, a declarat directorul Racaru

Aeroportul din Bacau a fost concesionat, oficial, de Blue Air. Contractul a fost parafat ieri de conducerea CJ Bacau, respectiv de cea a concesionarului in prezenta jurnalistilor. Alaturi de Dragos Benea si Gheorghe Racaru la eveniment au mai participat presedintele Deloitte România, George Mucibabici, seful Regiei Aeroportuare, Radu Bondar, dar si reprezentanti ai Iptana si ai casei de avocatura Bostina&Asociatii. Seful judetului a declarat ca Bacaul si regiunea adiacenta nu se pot dezvolta fara un aeroport pe masura. „Traim intr-o vreme in care avem orase cu aeroport si orase fara aeroport”, a declarat presedintele Benea. El a mai spus ca a ajuns la solutia unui parteneriat public privat fara ca aceasta forma contractuala sa fie reglementata prin lege. „A fost dificil, mai ales ca in România parteneriatul public privat nu este reglementat prin lege. Ne-ar fi fost mai usor daca aveam de la bun inceput in vigoare o lege a PPP. Oricum, am inteles ca actualul Guvern va promova cât de curând o asemenea lege ca masura anticriza”, a mai spus acesta.

Rentabilitate, dupa 2012

Punctul pe i a fost pus de seful Deloitte. El a subliniat ca investitorii nu risca bani pentru glorie, ci pentru profituri. „Nimeni nu se angajeaza la indatorari pentru gloria judetului Bacau sau a regiunii. Investitorii cauta profitul”, a spus George Mucibabici. Acesta a laudat faptul ca alesii judeteni au validat cu unanimitate de voturi contractul de concesionare a aeroportului. La rândul sau, directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru, a precizat ca investitia in concesionare, cifrata la aproximativ 45 de milioane, va fi amortizata in 20 – 25 de ani. Racaru a mai spus ca totul depinde de modul in care va evolua indicele numarului de pasageri transportati anual de la Bacau. „Nimeni nu pleaca cu pista de la Bacau in spinare. Statutul juridic al aeroportului ramâne acelasi. E greu insa de facut o previziune pe termen lung, mai ales in conditii de criza. Pragul de rentabilitate va fi atins când vom depasi 700 de mii de pasageri pe an, adica in jurul anului 2012 – 2013”, a comentat directorul Blue Air. El a mai spus ca tarifele si taxele aeroportuare vor fi negociate direct cu Blue Air de celelalte companii care vor opera pe aeroportul din Bacau, dar ca acestea vor fi la fel pentru toti. Redeventa pe care o va incasa CJ Bacau in urma concesionarii aeroportului se ridica la 14 milioane de euro, defalcati pe 35 de ani, cât este durata de concesionare stipulata prin contract. Aeroportul din Bacau este primul din tara a carui modernizare va fi realizata prin solutia concesionarii in cadrul unui parteneriat public privat.
Lucian BOGDANEL

Comentarii

  1. ce curse noi o sa se bage de pe aeroportul bacau?

Adauga un comentariu

*