Transport public subventionat si in februarie

subventii.jpgConsilierii locali au aprobat, in sedinta de la finele saptamânii trecute, categoriile de persoane defavorizate din municipiul Bacau care beneficiaza de transport in comun gratuit sau subventionat 50 la suta si listele nominale ale unora dintre aceste categorii.

Consiliul Local al municipiului Bacau aproba acordarea de subventii de la bugetul local pentru plata legitimatiilor si abonamentelor la transportul urban cu mijloace de transport in comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiu, in acest mod realizându-se masuri de protectie sociala a acestor categorii de persoane. Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS) Bacau are obligatia de a intocmi listele nominale ale beneficiarilor de abonamente gratuite sau cu reducere 50 la suta. Aceste liste sunt supuse spre analiza si aprobare Consiliului Local. Desi numarul total al beneficiarilor abonamentelor gratuite sau cu reducere 50% este fluctuant de la o luna la alta, la sfârsitul lunii ianuarie 2009 se inregistreaza un numar de peste 600 beneficiari de abonamente cu reducere la jumatate din cost, abonamente valabile pe o perioada de o luna. La cei 604 de astfel de beneficiari se vor adauga persoanele cu handicap grav si accentuat, asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav si asistentii personali profesionisti. Distribuirea abonamentelor catre beneficiari se va face de catre SPAS Bacau in baza actelor doveditoare cu semnatura de primire, in timp ce distribuirea legitimatiilor catre persoanele cu handicap grav si accentuat, asistenti personali ai persoanelor cu handicap grav si asistentii personali profesionisti va fi efectuata de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Decontarea catre SC Transport Public SA se va face, pentru abonamentele distribuite de SPAS Bacau, in baza actelor doveditoare cu semnatura de primire iar pentru legitimatiile distribuite de catre DGASPC Bacau, decontarea se va face in baza listelor nominale totale ale beneficiarilor care vor cuprinde datele de identificare ale acestora, liste pe care urmeaza sa le furnizeze DGASPC.
Razvan SENDREA

Adauga un comentariu

*