Banca Mondiala ne spune cât de scumpa e facultatea:

Studentul român scoate anual din buzunar între 895 si 3500 de euro!

Tinerii din România nu au sanse egale sa urmeze o facultate, iar atunci când o fac sunt nevoiti sa suporte costuri exorbitante. Conform unui studiu al Bancii Mondiale, media costului total pe an pentru studenti si parintii acestora ar putea varia între 10 si 30 la suta din PIB, numai cheltuielile private de întretinere reprezentând, în anul 2008, 1,2 la suta din PIB. Astfel, cel mai norocos este studentul care se bucura de finantare de la buget si locuieste cu familia, întrucât, pentru a urma cursurile universitare, trebuie sa scoata din buzunar în cele noua luni ale anului universitar 895 de euro, bani ce sunt dati pe carti, masa, transport si cheltuieli personale. Pentru cei care sunt cazati în camin costurile se dubleaza, ajungînd la 1640 de euro, însa si acestia pot rasufla usurati, deoarece colegii lor care sunt nevoiti sa plateasca si chirie nu pot urma facultatea fara 2976 de euro. Tinerii care ocupa locuri cu taxa si nu beneficiaza nici de pat de la stat au costuri anuale de 3476 de euro, în timp ce studentii universitatilor private pot avea costuri ce variaza între 1191 si 3521 de euro. Comparativ cu celelalte state europene, România are unul dintre cele mai reduse procente din PIB alocate învatamântului superior (0,8 la suta), fiind în urma Ungariei (1 la suta) si Poloniei (1,2 la suta) . Aceasta, în conditiile în care recomandarile europene spun ca învatamântul superior ar trebui sa se bucure de cel putin 2 la suta din PIB. Practic, spun expertii Bancii Mondiale, contributia statului român în învatamântul universitar este în continuare scazuta, chiar daca fondurile alocate au sporit în ultimii ani. Media cheltuielilor este la rându-i mult sub nivelul european, în special în cazul universitatilor private unde costul per student este de 1800 de lei pe an, adica de patru ori mai mic decât cel al universitatilor de stat. (St.O)

Adauga un comentariu

*