Votul de duminica

Iata ca trecerea timpului, aceasta lege implacabila a naturii, ne-a adus in pragul lui 30 noiembrie, zi in care românii sunt chemati la urnele care sa decida profilul viitorului politic al României in urmatorii patru ani. Sa revedem programul pentru desfasurarea marelui eveniment de duminica, zi in care in biserici se va proslavi si Sfântul Andrei, cel caruia românii ii datoreaza crestinarea stramosilor traitori pe aceste meleaguri. Astfel, sâmbata, 29 noiembrie, când acele ceasornicelor vor marca ora 7, ora la care intunericul incepe sa se retraga pentru a face loc luminii, campania electorala isi va incheia misiunea ingrata inceputa cu o luna in urma. Marturisesc ca desi am participat la toate alegerile ce au avut loc dupa ’89, la nici una din ele nu am asistat la ceea ce am vazut acum din partea unor partide. Localele din primavara au dat semnalul : sacose cu cârnati, brânzeturi, bere, daruri insotite de recomandarea pentru votarea anumitor candidati, dar si mai grav, banii, chiar in valuta drept arvuna pentru cele solicitate, elemente ce pot fi asimilate cu prevederile din Codul Penal in articolele 254 – 255 (mita si dare de mita). Nu mai vorbim de violentele folosite drept argumente electorale, chiar focuri de arma, alte fapte cu iz penal, fata de care ruperea de afise electorale ale adversarilor par floare la ureche. Pe 29 noiembrie, la orele 18, intra in roluri presedintele si membrii biroului sectiilor de votare, pentru a verifica la sediul sectiei conditiile pentru corectitudinea actului de votare, precum si paza in jurul cladirii unde se voteaza. Partea a doua a activitatii celor numiti pentru asigurarea in bune conditii a votului incepe in ziua votarii la ora 6 dimineata. Au loc verificarea existentei materialelor necesare votarii propriu-zise. Presedintele incheie si sigileaza urnele. In fine, la ora 7, pe 30 noiembrie se da startul votarii, pentru ca la orele 21, gongul de sfârsit sa puna capat marei confruntari. Electoratul isi incheie misiunea. Dar nu si cei din biroul sectiei. Am fost si noi la doua alegeri presedinte al biroului. Va rog sa ma credeti ca nu trebuie invidiati pentru diurna ce o primesc. Pentru ca e o asteptare la coada pentru depunerea la Biroul Electoral Judetean a dosarelor sigilate si stampilate cu rezultatele votului, dupa o noapte nedormita. Si aceasta când prin contrast, votantii se pot bucura de spectacolele, parazile, retragerea cu torte si alte asemenea manifestatii ocazionate de Ziua Nationala a tarii. Pe 4 decembrie se vor cunoaste rezultatele la fiecare colegiu uninominal pentru ca in fine, dupa alte 48 de ore, Biroul Electoral Central sa comunice oficial numele deputatilor si senatorilor ce vor constitui viitorul Parlament. Oamenii se vor bucura – unii dintre ei. Altii vor fi dezamagiti, dupa comunicarea rezultatelor. Multi altii, din pacate, vor ridica din umeri, ignorând raul ce si l-au cauzat lor insasi prin absenteism. Nu putem fi de acord cu pozitia indiferenta a acestora. Oricum intr-un stat democrat, intr-un stat de drept, nu poate fi desconsiderat rolul politicii. Aceasta inseamna in fond stiinta si arta de a guverna, ce are un larg ecou social. Românii, dupa 20 de ani pot sa se orienteze spre acei oameni, reprezentanti ai clasei politice carora sa le incredinteze atât soarta tarii lor, cât si in ultima instanta a lor insisi ca indivizi cetateni ai tarii. Desigur, marile figuri de pe esichierul politic din trecut – Bratienii, Maniu,Tache Ionescu, Titulescu, Madgiaru, Mihalache, Titu Maiorescu e greu sa fie egalati azi. Dar oamenii nu pot ignora problemele ce se agita in societate. Nu pot ramâne surzi la curentele din opinia publica, cu implicatii in viata statului, cu manifestarile vietii politice in general. Aceasta, mai ales acum, când ne asteapta un viitor tulbure, ce a contaminat aproape intreg mapamondul. Viitorii guvernanti, asa cum arata recent Domnul Mircea Geoana, cu realism, dar increzator in fortele partidului sau, trebuie sa infrunte cu pricepere, inteligenta si daruire de sine obstacolele ce se vor ivi in fata fortelor politice carora electoratul le va acorda increderea pe 30 noiembrie.

Av. Gh. DALBAN

Adauga un comentariu

*