C.C.D. Bacau, felicitata de ambsadorul Statului Israel

Datorită programelor educaţionale referitoare la rasism, xenofobie, antisemitism, extrem naţionalism, intoleranţă religioasă, anti-islamism, anti-americanism, Holocaust, dar şi preocupărilor consecvente pentru consolidarea relaţiilor de prietenie româno-israeliene, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, prof. Gabriel Stan, a fost felicitat de Excelenta Sa, David Oren, noul ambasador al Statului Israel la Bucureşti. În ultimii patru ani, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată direct în organizarea unor activităţi cu caracter educaţional şi civic care promovează combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Dintre acestea, amintim câteva momente reprezentative: Conferinţa internaţională „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale; Holocaustul” (11 – 13 mai 2007, Slănic Moldova), care a reunit profesori de istorie şi ştiinţe sociale din toată ţara, acestia având ocazia să audieze expuneri deosebite ale unor experţi din Israel, Republica Moldova, România şi S.U.A. şi la care au fost prezenţi şi câţiva diplomaţi străini din Israel şi Statele Unite; Seminarul educaţional „Combaterea atitudinilor rasiste, xenofobe, antisemite în şcolile din România. Întâlniri cu supravieţuitorii Holocaustului” (4 – 5 iunie 2007, Colegiul Naţional „Ferdinand I” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare”), la care au participat elevi şi profesori băcăuani, dar şi invitaţi din străinătate; Conferinţa „Particularităţile Holocaustului în contextul românesc. Tragedia rromilor”(6 iunie 2007, Valea Budului), unde au fost prezentate în premieră Ghidul profesorului şi filmul documentar „Dureri ascunse. Persecutarea rromilor din România, 1942 – 1994”, realizator Michelle Kelso – regizor S.U.A., activitatea fiind destinată inspectorilor şcolari, consilierilor educativi, profesorilor de limba rromani, reprezentanţilor etniei rrome, elevilor, studenţilor rromi şi publicului interesat şi, nu în ultimul rând, Conferinţa O.S.C.E. (6 – 8 iunie 2007, Bucureşti), eveniment la nivel înalt, deschis de preşedintele Traian Băsescu,, care, în cuvântul său, a remarcat progresele făcute de ţara noastră în recunoaşterea Holocaustului şi predarea problematicii acestuia, amintind în mod clar şi programele educaţionale specifice, nominalizând programul de formare continuă „Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educaţionale. Holocaustul”, cursul opţional pentru liceu şi manualul „Istoria evreilor. Holocaustul”. De asemenea, amintim: Conferinţa internaţională „Combaterea discriminării şi promovarea respectului reciproc şi înţelegerii prin cunoaşterea tragediilor secolului XX, Holocaustul şi Gulagul; noile educaţii în secolul XXI”, asociată programului de formare continua acreditat de M.E.C.T., Rasism, xenofobie, antisemitism – probleme educationale – Holocaustul, care s-a desfăşurat la Comăneşti şi Slănic Moldova, în perioada 16-18 noiembrie 2007, fiind organizată de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Asociaţia pentru Studii Africane şi Orientale, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Asociaţia Evreilor Victime ale Holocaustului, Primăria Oraşului Comăneşti, Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Comăneşti; Prelegerea „Relaţiile bilaterale româno-israeliene. Tendinţe actuale” (martie 2008), susţinută de ambasadorul Statului Israel, David Oren; Seminarul Pedagogic Internaţional „Locul şi importanţa studierii fenomenelor rasiste, xenofobe şi antisemite în România. Aspecte privind predarea Holocaustului. Rolul imaginii în predarea progresivă a Holocaustului” (mai 2008) şi Seminarul Internaţional „Democraţie şi multiculturalism” (iulie 2008); nominalizarea Casei Corpului Didactic în cadrul Conferinţei Regionale pentru Combatrea Antisemitismului (Bucureşti – septembrie 2008) şi vernisajul expozitiei „Spiritul Ierusalimului”, care se desfăşoară la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” Bacău, în intervalul 22 septembrie – 10 octombrie a.c. Evenimentul face parte din seria de manifestări internaţionale dedicate celebrării a 60 de ani de la înfiinţarea Statului Israel. În mesajul de felicitare, diplomatul israelian îşi exprimă bucuria şi onoarea că a cunoscut profesorii băcăuani, mulţumind totodată pentru colaborarea extrem de fructuoasă, considerată a fi în beneficiul ambelor ţări. De asemenea, ambasadorul David Oren apreciază standardele înalte ale activităţilor organizate până acum, exprimându-şi convingerea că acestea vor continua. În încheiere, este felicitată instituţia băcăuană pentru efortul admirabil în procesul de instruire a profesorilor de istorie şi ştiinţe sociale, într-un domeniu atât de sensibil, al educaţiei împotriva urii şi intoleranţei. „Permanent am militat pentru dezvoltarea unor proiecte care să contribuie într-o manieră plenară la afirmarea internaţională a noului mediu educaţional din România. Nu putem decât să ne exprimăm satisfacţia că acestea primesc confirmări importante şi că întăresc colaborarea între România şi Israel”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”Bacău. (St.O.)

Adauga un comentariu

*