De putin timp, la Curtea Internationala de Justitie de la Haga s-au incheiat dezbaterile din cadrul diferendului româno-ucrainian privind intinderea platoului continental pentru zona Marii Negre a celor 2 tari. Interesul deosebit pentru zona respectiva il reprezinta marele rezervor de petrol si gaze ascunse pe fundul marii. Acestea, aduse la suprafata ar reprezenta o rezolvare macar partiala a nevoilor economiilor celor doua tari.
Procesul din capitala administrativa a Olandei a stârnit un viu interes in special in România, direct interesata in solutionarea favorabila a diferendului.
Ceea ce am dori sa reliefam in acest material este faptul ca in ciuda largului ecou propagat in opinia publica, procesul de la C.I.J. este tot un litigiu judiciar ce respecta toate regulile si prevederile procesuale din legislatia statelor de drept si bineinteles si acelor din tara noastra. Sa le luam pe rând.
Obiectul procesului l-am aratat deja in rândurile introductive ale acestui articol. Reclamanta – România, Pârâta – Ucraina, Competenta – Curtea Internationala de Justitie de la Haga. De ce Haga? Se stie ca adevarata capitala a Tarilor de Jos este in fapt Amsterdamul. Haga, cu cei circa jumatate de milion de locuitori este depasita si de Roterdam, cel mai mare port a Europei. Dar prin traditie, Haga se mentine cu aureola de cel mai drept oras al lumii. Titlul i-a fost confirmat si de compteneta ce i-a fost incredintata pentru procesul intentat fostilor conducatori iugoslavi in fata Tribunalului Penal International ce functioneaza tot aici.
Probele administrate in cauza respectiva au fost limitate la actele, documentele, hartile, in general la orice a reprezentat dovezile scrise in sustinerile celor doua parti.
Tehnica folosita – faza scrisa, in care au fost prezentate probele de o parte si de alta, dpa care s-a trecut la faza orala, incredintata avocatilor si specialistilor in drept international in domeniu. Si aici s-au respectat prevederile procesuale cunoscute in drept. Sustinerile reprezentantilor reclamantei (deci a României) si cele ale pârâtei, Ucrainei. Dreptul de aparare a fost asigurat si prin dreptul la replica care a extins faza orala a procesului de la 2 septembrie pâna la 19 septembrie, Ucrainei.
Delegatii, pe baza probelor serioase ce le-a prezentat România, au simtit nevoia la replica. Din nou si reprezentantii tarii noastre au preluat ofensiva. Dl Bogdan Aurescu, principalul aparator al cauzei României a sustinut ca teza Ucrainei – lungimea coastelor – este unica maniera de a se apara a tarii vecine, ca fiind mereu respectata de adversarii nostri.
Inchiderea Insulei Serpilor, acea stânca nelocuibila, batuta de furtuni, nu poate fi primita de Tribunal. De altfel, ca un argument pe care desigur delegatul nostru speram ca nu l-a omis, insula face parte din raptul fostei Uniuni Sovietice pe spinarea României, pe care fostul imperiu comunist l-a facut cadou Ucrainiei in lipsa oricarei legitimitati istorice. Ar fi de luat poate in discutie trimiterea la Caragiale, de catre delegatul nostru, care a comparat repetarea de 68 de ori a reprezentantilor Ucrainei, a argumentului „lungimea coastelor” cu castravetele din cunoscuta nuvela a marelui nostru Caragiale. Ne indoim ca vreunul din cei 15 judecatori sa fi auzit de acesta. In special, judecatorul american, deci ne gândim ca la Yalta, dupa razboi, Roswelt nici nu stie unde e România, iar in prezent capitala României e considerata Budapesta.
In fine, dezbaterile procesului au fost declarate inchise. Asa cum se prevede in codurile de procedura, tribunalul a indicat necesitatea deliberarii, care e drept, pare cam prelungita – 6 luni. Apoi se va da sentinta, care insa este definitiva si irevocabila. Obligatorie, deci pentru toate partile. Amânarea aceasta nu cred ca este in avantajul nostru. Intre timp, Ucraina ar putea sa intre in NATO si Uniunea Europeana, si desigur ca aceasta provocare va intari pozitia ei in aceasta zona a Europei. Sa presupunem ca in ciuda obligatiei asumate, Ucraina nu se va supune procedurilor din sentinta ce ne-ar fi favorabila. Sa se fi gândit si ai nostri la aceasta posibilitate atunci când au solicitat (probabil in „subsidiar”) o solutie solomonica? Impartirea frateasca a platoului continental intre cele doua parti din proces. Reclamanta propune, dar prâta ce se pretinde acum o mare putere uita ca intinderea ei teritoriala de dupa razboi s-a datorat Moscovei, care ea insasi a inghitit teritorii ale vecinilor lor (Cehoslovacia, Polonia, România).
A fost „dreptul fortei” de care s-a folosit defuncta Uniune Sovietica si mostenitoarea ei, Ucraina. Noi credem in forta dreptului (drept care este de partea noastra). Sa speram ca si la Curtea de la Haga dreptul va triumfa si Ucraina va recunoaste „forta dreptului”.
Av. Gh. DALBAN
