Actriţa Laura Vasiliu, confundată la Torino cu o persoană căutată de carabinieri

ActriÅ£a Laura Vasiliu, protagonista filmului „4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile”, care se află la Torino pentru filmări, a fost deranjată, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, la ora 2,00, de carabinieri, aceÅŸtia forţând uÅŸa camerei din hotelul unde era cazată.

După cum a declarat, miercuri seara, pentru ROMPRES, judecătoarea Maria Vasiliu – mama Laurei Vasiliu, carabinierii au intrat peste Laura, pregătind cătuÅŸele ÅŸi anunţând-o că este arestată pentru „trafic de persoane cu minori”. Ei au folosit o cheie, probabil obÅ£inută de la recepÅ£ionerul hotelului, dar au forÅ£at uÅŸa, întrucât Laura nu scosese cheia sa din uşă.

Actriţa a încercat să le explice cine este ea şi în ce scop se află în Italia. A fost nevoie de ceva timp ca membrii jandarmeriei italiene să se convingă că au dat greş.

Carabinierii a anunţat-o că au confundat-o cu o altă româncă, ce poartă acelaşi nume şi care este căutată pentru că ar fi implicată în trafic de persoane cu minori.

Culmea ironiei, judecătoarea Maria Vasiliu se ocupă chiar de acest domeniu – trafic de persoane cu minori.

Producătorul filmului pentru care se află la Torino Laura Vasiliu a dispus miercuri ca actriţa să se mute în alt hotel.

Tatăl actriţei, Mihai Vasiliu, a afirmat, pentru ROMPRES, joi dimineaţa, că Laura este foarte speriată şi vrea să se întoarcă acasă cât mai curând.

ActriÅ£a, care a impresionat publicul ÅŸi critica de specialitate în filmul lui Cristian Mungiu, a fost selecÅ£ionată, prin audiÅ£ie, să joace în viitorul film italian intitulat „Noaptea”, având rolul unei emigrante românce, pe nume Maria.

Adauga un comentariu

*