Saptamana fotbalului european „Special Olympics”, la Bacau!

Sambata, 10 noiembrie, sala de sport a Colegiului National Pedagogic „Stefan cel Mare” gazduieste Turneul final national de fotbal unificat (SFESO), organizat de „Special Olympics” Romania.

„Este vorba despre un proiect intitulat ‘Fotbal, sport unificat Special Olympics’ pentru copiii cu cerinte speciale si pentru cei din invatamantul de masa. Scopul este cunoasterea, relationarea si integrarea acestor copii cu cerinte speciale. Este un proiect initiat de Special Olympics Romania”, ne-a declarat prof. Puiu Tataru, de la Scoala Speciala Bacau, cel care, alaturi de prof. Dorin Geangalau, se ocupa de pregatirea echipei ce va reprezenta judetul Bacau.

Lotul unei echipe este alcatuit din opt jucatori, dintre care cinci sunt copii cu cerinte speciale iar trei din invatamantul de masa. Pe teren vor fi prezenti patru jucatori plus un portar, conditia esentiala fiind aceea ca, din cei cinci, trei sa faca parte din randul copiilor cu cerinte speciale. Pana la ora inchiderii editiei isi confirmasera participarea, in afara echipei ce va reprezenta judetul Bacau, formatiile din Gura Humorului, ca reprezentanta a judetului Suceava, din Iasi si din Vaslui. Partidele vor incepe la ora 9.

Nicolae TURCU

Adauga un comentariu

*