Fotbalistului Valentin Badea i s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe

Atacantului Stelei, Vali Badea, i s-a întocmit, astăzi, dosar de cercetare penală pentru lovirea unui suporter al Rapidului, în ziua meciului dintre cele două formaţii, gest recunoscut de fotbalist, informează surse din cadrul Poliţiei.

Incidentul s-a petrecut pe Aleea Ţincani, în sectorul 6, iar victima lui Vali Badea a fost Ionescu Marin, în vârstă de 21 de ani.

Valentin Badea a fost prezent, astăzi, la Secţia 22 de Poliţie, unde şi-a recunoscut fapta, iar victima sa a fost îndrumată spre Institutul de Medicină Legală, pentru a primi dovada rănilor care i-au fost provocate.

În cazul în care va reuşi să ajungă la un acord cu victima, Vali Badea va fi absolvit de orice vină. În caz contrar, Badea riscă între o lună şi trei luni de închisoare sau amendă, în cazul în care victima sa va avea nevoie de maxim o zi de spitalizare, sau între 3 luni şi doi ani, sau amendă, dacă victima va necesita de la două până la 20 de zile de spitalizare.

Vali Badea se îndrepta, duminică, spre meciul Steaua-Rapid, acelaşi eveniment la care mergea şi victima, suporter al formaţiei Rapid. Victima se afla într-o maşină, marca Dacia, împreună cu alte patru persoane. Ionescu Marin l-a înjurat pe fotbalistul Stelei, iar acesta a coborât din maşina personală, a deschis uşa autovehiculului victimei şi i-a dat un pumn în faţă.

Atacantul Valentin Badea nu a fost inclus în lotul Stelei de Gheorghe Hagi pentru meciul cu Rapid, jucătorul nefiind pus la punct cu pregătirea fizică după pauza de mai multe luni cauzată de accidentul rutier în care a fost implicat în luna iunie.

Partida Steaua-Rapid, scor 0-0, s-a disputat duminică seara şi a fost precedată de mai multe incidente, unele petrecute pe străzi, în zona Tricodava, când o agentă de poliţie a fost rănită, iar altele în incinta stadionului, când suporterii Rapidului au rupt plasa de protecţie montată de clubul organizator deasupra sectorului în care aceştia au fost dispuşi.
Sursa: NewsIn

Adauga un comentariu

*