Liga Campionilor: Cine este Lazio Roma ?

În urma tragerii la sorţi de astăzi, de la Nyon, campioana României la fotbal, Dinamo Bucureşti, va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor cu formaţia italiană Lazio Roma.

Calificată aproape în ultimul moment şi cu destulă şansă în preliminariile Ligii Campionilor, Lazio Roma a lăsat impresia sezonul trecut că este o formaţie bine aşezată în teren şi muncitoare, dar fără vedete.

Clubul Lazio Roma a fost înfiinţat pe 9 ianuarie 1900, este prezidat de Claudio Lotito, echipa îşi joacă meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Olimpic, o arenă cu aproape 83.000 locuri, iar formaţia este antrenată de Delio Rossi.

Lazio a încheiat sezonul precedent pe locul trei şi de-a lungul timpului nu a reuşit decât rareori să se ridice la nivelul unor formaţii precum Juventus, Inter, AC Milan şi chiar AS Roma, trecându-şi în cont doar două titluri de campioană, ultimul în 2000, patru Cupe ale Italiei, două Supercupe ale Italiei, o Cupă a Cupelor şi o Supercupă a Europei.

Antrenorul Delio Rossi se bazează în acest sezon pe portarii Tomasso Berni (adus cu împrumut de la Livorno), Massimo Zalocco (18 ani) şi Marco Ballotta (43 de ani), fundaşii Guglielmo Stendardo, Alexander Kolarov (sârb), Manuel Belleri, Sebastian Siviglia, Mobido Diakhite (francez), Emilson Cribari (brazilian), Lorenzo De Silvestri, mijlocaşii Fabio Firmani, Massimo Mutarelli, Lionel Scaloni (argentinian), Luciano Zauri, Roberto Baronio, Stefano Mauri, Mourad Meghni (francez), Cristian Ledesma (argentinian), Gaby Mudingayi (belgian), Christian Manfredini (ivorian), Valon Behrami (elveţian), şi atacanţii Igli Tare (albanez), Tommaso Rocchi, Goran Pandev (macedonean), Stephen Makinwa (nigerian), Simone Inzaghi şi Simone Del Nero.

Din lotul lui Lazio Roma, trei fotbalişti merită urmăriţi cu mare atenţie, elveţianul Valon Behrami, fotbalist de bandă dreapta, de 22 de ani, născut la Kosovo, 1.85 metri înălţime, şase goluri în 101 meciuri jucate pentru Lugano, Genoa, Verona şi Lazio, un gol în şapte selecţii în naţionala Elveţiei, mijlocaşul belgian Gaby Mudingayi, jucător de 25 de ani născut în Zair, 147 de meciuri şi două goluri pentru Gent, Torino şi Lazio, două selecţii în naţionala Belgiei, şi atacantul Tommaso Rocchi, 29 de ani, 1.77 metri înălţime, un jucător care a marcat 73 de goluri în 202 meciuri pentru Empoli şi Lazio, a mai trecut pe la Pro Patria, Fermana, Saronno, Como şi Treviso, a prins două selecţii în naţionala Italiei şi este principalul pericol al lazialilor.

În rest, lotul lui Lazio se remarcă prin jucători puternici şi bătrâni, pe lângă veteranul Ballotta, 43 de ani, mai existând un Siviglia, 34 de ani, Igli Tare, 34 de ani, şi foarte mulţi jucători de 30-31 de ani, Belleri, Baronio, Simone Inzaghi, Manfredini, în timp ce noul val este reprezentat de Kolarov, 22 de ani, Diackhite, 20 de ani, Meghni, 23 de ani, sau De Silvestri, 19 ani.

Lazio Roma a acumulat până acum 117 meciuri în cupele europene, 57 de victorii, 29 de egaluri şi 31 de înfrângeri, golaveraj 181-127.

Amos News

Adauga un comentariu

*