RAFO ar putea reporni pe 6 august

Pentru repornirea rafinariei din Onesti au fost avansate mai multe termene, acestea fiind fixate in functie de mai multi factori, cum ar fi rezultatele negocierii in privinta datoriilor pe care societatea le are fata de stat, asigurarea materiei prime sau existenta necesarului de forta de munca.

rafo__intrare_10.JPGSenatorul Ioan Aron Popa a declarat, in cadrul unei intalniri publice desfasurate la Onesti, ca RAFO ar putea reporni, cel mai probabil, pe data de 6 august. “Acest lucru este posibil ca urmare a demersurilor facute la nivel central – a spus senatorul de Onesti. Actionarii rafinariei au inteles ca nu exista alta cale decat sa plateasca datoria, chiar daca nu au facut-o ei. Suntem deja in Uniunea Europeana si nu ne mai putem juca cu acordarea de facilitati, ajutoare sau amanari la plata”.

Consens in Onesti

In legatura cu RAFO, a existat un consens general la Onesti: indiferent de coloratura politica, toti onestenii au solicitat repornirea cat mai urgenta a rafinariei. Au cerut acest lucru lideri ai PSD, cum ar fi primarul Emil Lemnaru, ai PNL, in frunte cu senatorul Ioan Aron Popa, ai PLD, in special presedintele Valerian Vreme, sau ai PD, cum ar fi presedintele Constantin Florian. Onestenii au inteles ca trecutul trebuie sa fie lasat deoparte, iar rafinaria nu trebuie sa stea inchisa din cauza unor greseli facute cu ani in urma.

Ochelarii martoagelor politice

Din pacate, nu acelasi lucru s-a intamplat la nivelul judetului sau la cel al municipiului Bacau. Pozitia cea mai absurda a fost cea a primarului din Bacau, Romeo Stavarache, care a lasat sa se inteleaga ca RAFO trebuie pedepsita, chiar daca greselile au fost facute de niste oameni, si nu de societate, iar pedeapsa ar fi tocmai inchiderea rafinariei.

O pozitie necorespunzatoare a avut si prefectul Gabriel Berca, chiar daca atitudinea lui nu a fost rauvoitoare, ca in cazul lui Stavarache, ci doar indiferenta. “Judetul Bacau poate fi privit cu sau fara RAFO”, a afirmat Berca, chiar de mai multe ori. Insa primarul Emil Lemnaru a aratat ca Onestiul nu poate fi privit decat cu RAFO.

Intr-o scrisoare expediata Guvernului, intocmita de primarul Emil Lemnaru, dar semnata si de toti consilierii locali, se arata ca mii de familii din Onesti au de suferit ca urmare a nefunctionarii societatii, dar si cateva zeci de firme din municipiu, precum si bugetul local al orasului.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*