Poliţia bulgară a urmărit un autocar românesc timp de două ore

Poliţia rutieră bulgară a urmărit aproape două ore un autocar turistic românesc, după ce şoferul, care a depăşit viteza legală, iniţial a oprit, dar apoi a încercat de trei ori să se sustragă controlului poliţiei pe drumul dintre Sofia şi Ruse, transmite Sofia News Agency.

Prima dată, vehiculul a fost oprit pentru depăşirea limitei de viteză legală, lângă satul Opaneţ. Şoferul s-a dat jos din autocar, dar a refuzat să prezinte documentele agenţilor de poliţie. Între timp, cel de-al doilea şofer al autocarului s-a urcat la volan şi a demarat fără permisiunea poliţiei.

Cei trei poliţişti au reuşit să depăşească autocarul şi l-au oprit din nou. Pasagerii au intervenit în disputa cu poliţia bulgară cerând să fie duşi la cea mai apropiată secţie de poliţie. Agenţii au cerut şoferului să urmeze patrula de poliţie, dar la un moment dat autocarul a luat-o brusc în altă direcţie.

Oprit a treia oară, şoferul a fost de acord în cele din urmă să arate poliţiei arate actul personal de identitate, dar nu şi documentele tur-operatorului şi ale vehicului.

Aproape 40 de bărbaţi, femei şi copii, care călătoreau la bordul autocarului, s-au dat jos şi au blocat drumul, provocând blocaje ale circulaţiei şi cozi de maşini pe ambele sensuri de mers ale drumului.

Poliţia i-a dat şoferului o amendă pentru depăşirea limitei de viteză, care va fi trimisă la Vâlcea, oraşul în care domiciliază.

Comentarii

  1. Sa nu-i plangem pe politistii bulgari.Sunt mai corupti si mai abuzivi decat cei romani.Cei care traversati Bulgaria pentru Paralia Katerini sau pentru Grecia in general,mergeti pe teritoriul Bulgariei numai ziua si tineti-va in coloana!!!!!!

Adauga un comentariu

*