Autorităţile verifică laboratorul ce a făcut analizele angajaţilor Taberei Năvodari

Autoritatea de Sănătate Publică Constanţa va face verificări la laboratorul de analize care a eliberat celor şapte angajaţi ai cantinei din tabăra Năvodari buletine cu rezultate medicale negative, după ce s-a stabilit că salariaţii sunt principala cauză a îmbonăvirii zecilor de copii şi profesori.

Potrivit şefului instituţiei, dr. Marius Enescu, controlul este necesar în urma rezultatelor obţinute pe probele prelevate de inspectorii sanitari de la angajaţii cantinei şi din mâncarea preparată, ce a dovedit că la cinci angajaţi a fost depistată prezenţa infecţiei cu salmonelă, la unul apare în analize infecţia cu stafilococ, iar la un altul, bacteria ischeriche acoli, transmite corespondentul NewsIn. Aceasta în condiţiile în care toţi angajaţii cantinei de la Năvodari prezentaseră cu o săptămînă înainte de declanşarea îmbolnăvirii colective, ultimele analize care se fac periodic angajaţilor, iar buletinele conţin rezultate negative.

Dr. Marius Enescu explică îmbolnăvirea colectivă prin manipularea cu mâinile murdare a hranei gătite. Printre alimentele consumate, la sfîrşitul saptamânii trecute, copiii şi profesori cazaţi în tabăra de la Năvodari au consumat spaghete şi caşcaval, a explicat, duminică, dr. Enescu. Rezultatele analizelor arată în această hrană prezenţa unui număr mare de coliformi, iar numai pe spaghete valoarea este de o mie de ori mai crescută decât în mod normal. Inspecţia sanitară verifică modul de preparare al hranei şi de manipulare şi distribuire, acestea fiind considerate principala cauză de contaminare.

Doi dintre angajaţii cantinei nu s-au prezentat deocamdată la spital pentru a urma un tratament de specialitate. Şeful Autorităţii de Sănătate Publică din Constanţa mai spune că în urma analizelor a fost semnalată prezenţa stafilococului atât pe mâinile angajaţilor cât şi pe blatul pe care a fost ţinută mâncarea, pe cântar, mese, veselă şi hrană. Specialiştii au prelevat probe şi din apă, dar spun că până în prezent circuitul îmbolnăvirii a fost de la angajaţi, mâncare, pacienţi.

Rezultatele analizelor Autorităţii vin la câteva zile după ce Autoritatea Judeţeană Sanitar veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa (ANSVA) a finalizat ancheta epidemiologică şi a stabilit că toxiinfecţia alimentară a fost cauzată de contaminarea alimentelor de către personalul care lucra la cantina taberei. Cu toate acestea, examenele de laborator pe alimente efectuate la ANSVA Constanta sunt negative, iar analizele nu au pus în evidenţă prezenţa germenilor patogeni în probele prelevate din alimente.

Tabăra Lebăda de la Năvodari a fost închisă de autorităţi miercuri, după ce peste 100 de copiii şi profesori au prezentat, începând de duminică, simptomele unor toxiinfecţii alimentare. Medicii au descoperit prezenţa bacteriei salmonelă şi a unei infecţii cu stafilococ la o parte din personalul cantinei din tabără, dar şi la pacienţii care au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Situaţia înregistrată în tabără este cercetată de mai multe instituţii, printre care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Poliţia Constanţa, Autoritatea pentru Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară.

Adauga un comentariu

*