Şeful Poliţiei Rutiere, demis de ministrul Cristian David

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a dispus sâmbătă, eliberarea din funcţie a şefului Direcţiei Poliţiei Rutiere, comisar şef de poliţie Dumitru Jianu, şi a şefului Poliţiei Autostrăzi, comisar şef Axente Mihai.

Această măsură are la bază analiza modului de acţiune al poliţiştilor în cazul accidentului produs pe Autostrada Soarelui în cursul zilei de 6 iulie a.c.

Această analiză a evidenţiat faptul că, deşi aveau dispoziţii clare, cei doi poliţişti cu funcţii de comandă nu au gestionat corespunzător resursele umane şi logistice avute la dispoziţie, au demonstrat atât o abordare superficială în ceea ce priveşte activităţile de prevenire şi monitorizare a traficului rutier, cât şi o lipsă de coordonare a efectivelor din subordine care, prin acţiunea lor pasivă, au pus în pericol siguranţa traficului rutier, cu consecinţe grave.

Atribuţiile de coordonare ale celor două structuri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi asigurate de către adjuncţii celor doi ofiţeri eliberaţi din funcţie.

Luni dimineaţă, ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, a convocat Comitetul Operativ în cadrul căruia vor fi prezentate şi analizate concluziile asupra modului de îndeplinire, de către toate structurile M.I.R.A. cu atribuţii în gestionarea acestei situaţii, a dispoziţiilor privind intensificarea activităţilor de supraveghere a traficului, în vederea fluidizării acestuia, transmise la data de 14 iunie a.c. cu ocazia deschiderii Sezonului Estival.

Adauga un comentariu

*