Comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, trimis în judecată de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dima Doru, comisar la Garda Naţională de Mediu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, se arată într-un omunicat de presă remis AMOS News.

Potrivit sursei centrale, din probele administrate de procurori a rezultat că, în perioada mai-noiembrie 2002, inculpatul a pretins ÅŸi primit, în mod repetat, sumele de 9.000 USD, 14.000 euro ÅŸi 130.000.000 ROL de la o persoană denunţătoare – administrator al unei asociaÅ£ii familiale prestatoare de lucrări de construcÅ£ii .

În schimbul banilor, inculpatul a dat de înţeles că, în virtutea presupusei sale influenţe pe lângă funcţionari din Ministerul Finanţelor Publice, ar putea să intervină în alocarea unor sume de bani de la bugetul de stat către primăria Săvineşti, judeţul Neamţ, din care denunţătorul să poată primi contravaloarea unor lucrări de reparaţii pe care le efectuase la instituţii publice din localitatea respectivă.

În cursul urmăririi penale, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului aparţinând inculpatului, situat în Bucureşti.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului BucureÅŸti.

Adauga un comentariu

*