Ameninţare falsă cu bombă la Tribunalul Constanţa

Şedinţele de judecată au fost suspendate, astăzi, timp de peste două ore, la Tribunalul Constanţa, din cauza unei ameninţări cu bombă, transmite corespondentul AMOS News.

Sălile instituţiei au fost evacuate, după ce un anonim a sunat la dispeceratul Tribunalului şi a ameninţat că a fost amplasată o bombă. O echipă de pirotehnişti a verificat interiorul şi exteriorul clădirii şi nu a găsit materiale explozibile, alerta dovedindu-se a fi falsă.

Cercetările poliţiştilor sunt în derulare, pentru identificarea autorului ameninţării cu bombă.

Adauga un comentariu

*