Fostul mare ziarist bacauan Roni Caciularu ne-a trimis, din Israel, cateva ganduri despre atat de controversata disputa pe marginea Mormantului lui Iisus.
Sub lumina din suflet a imaginii de neuitat pe care mi-a lasat-o stravechiul conducator al evreilor, puternicul Moise, insufletitit in marmora alba de geniul lui Michelangelo Buonarroti printr-o sculptura care m-a-nfiorat nu de mult la Biserica San Pietro in Vincoli din Roma, pasesc acum pe caldaramul de la Ierusalim al Viei Dolorosa.
Privesc dalele striate ale drumului roman de sub manastirea Ecce Homo, de unde incepe Drumul Crucii. Calc emotionat pe urmele unui fantastic de mare evreu, care a revolutionat cursul acelei bune parti a omenirii, devenita crestinatatea planetei. Azi sunt in lume, dupa surse autorizate, un miliard cinci sute de mii de adepti, care-si trag invatatura din gandirea si pilda Fiului lui Dumnezeu, nascut la Nazaret, dintr-o familie de oameni saraci. In urma cu doua mii de ani, pe aici, pe Via Dolorosa, trecea El, suferindu-si si implinindu-si pedeapsa, martiriul si izbanda. Pasesc pe straduta in panta, cu magazine si tarabe de-a stanga si de-a dreapta, cu tot felul de lucruri, cu vanzatori ce-si aseapta clientii, dezolati de lipsa afluentei care ar fi fost fireasca… Magazine ingramadite unul langa altul vand imbracaminte orientala, piese de mobila fina, basmale, curele, genti, oglinzi, farfurii, stergare, fete de masa, tablouri, rasnite de cafea, narghilele, scaunele sculptate, covoare, carpete, fotolii din nuiele impletite…
Casele vechi, trainice, cu aparenta de alta data si de mai de-acum; balcoane, arcade intre ziduri, pereti din piatra, cladiri cu doua si trei etaje, totul inghesuit armonios, intr-un spatiu ingust, dominator, foarte pitoresc, inegalabil in semnificatie si atmosfera. De fapt, nu prea am retinut amanunte, incerc sa desprind din racoarea locului, care invinge aerul cald ce tremura usor si calm, clipa istorica si reverberatia de spirit a marelui evreu numit dupa moarte Iisus Hristos. Dar asta e, poate, prea mult pentru mine !
As vrea ca „ateu neconvins” sa-i citesc sufletul, sa-i inteleg mai bine gandul, gandul lui de-atunci, care a ramas peste veacuri, peste milenii. Cu Moise al lui Michelangelo, cel cu Tablele Legii, prin care se dau cele 10 Porunci, la fel m-am preocupat, vroind sa vad pe chipul si in sufletul sau, in mintea sa, blandetea si credinta si desteptaciunea felului sau bun, rabdarea, fermitatea si taria de-a umbla cu ai sai, conducandu-i si invatandu-i, timp de 40 de ani, prin pustiurile de aici… Ma gandesc ca numai suferind izbandesti. Si el a suferit. Lui nu i-a fost dat sa intre in }ara Sfanta. Dar este un mare invingator, caci poporul sau i-a urmat si-i urmeaza invatatura. Invatatura care a fost inceputul invataturii neamului sau.
Poporul lui si, indirect el au intrat in Tara promisa si visata. Poporul sau traieste, in pofida dorintei Faraonului (oricare ar fi el)…Pe Via Dolorosa, pe Via Dolorosa trec secole si lacrimi si idei, o lume schimba alte lumi, se misca pietre, si norii pe cer se misca, trec cai si magari si oameni trec, de-a lungul strazii, de-a lungul prefacerilor lumii, de-alungul timpului. In veci ramane insa amintirea pentru atat de multa lume, amintirea celui care a trecut pe-aici spre moarte si nemoarte, cel care a facut din daruire, intelepciune si obida victorie si simbol de bunatate, stindard de ogoire a fiintei sufletesti.
Ma-ntreb, trecand peste pavajul de piatra lustruita de vreme si pasi: Cine ai fost tu, Iisuse ?…{i ma gandesc la Omul care a fost El. Aceasta iintrebare ma preocupa si persista nu de azi si nu de ieri. Si gandul ma duce la un recent scandal provocat de un producator si regizor evreu „roman”, ” israelian”, „canadian”, detiator al unui premiu EMY pentru jurnalismul de investigatii (Simha Iacobovici) si de neevreul James Cameroon, laureat al premiului Oscar, regizorul printre altele, al filmului Titanic.
Documentarul la care ma refer acum, si care face valuri prin lume „l-am vazut de curand”, este, in aprecierea mea, un produs comercial. La fel ca si „Patimile lui Hristos” al lui Mel Gibson, considerat de unii drept cel mai antisemit film de dupa cel de al doilea razboi mondial (personal nu mi s-a parut asa), documentarul celor doi prestigiosi regizori ai Mormantul uitat al lui Iisus”, considerat de Biserica o blasfemie, nu are drept scop final altceva decat o mare audienta la public. Si asta, prin rasturnarea unui adevar religios.
Roni CACIULARU
