Astronomii au descoperit o planetă asemănătoare Pământului

Astronomii au descoperit o nouă planetă, situată în afara sistemului nostru solar, care pare să se asemene în multe privinţe cu Pământul, fiind foarte probabil ca acolo să existe apă şi forme de viaţă, relatează Associated Press.

Potrivit cercetătorilor, planeta – care se află la 193 de trilioane de kilometri distanţă de Pământ ÅŸi care a fost numită 581 c – este aproape de două ori mai mare decât Terra, iar temperaturile arată că pe aceasta ar putea exista apă în stare lichidă.

Astronomii au precizat că rămân încă multe de aflat despre această planetă necunoscută, iar viitoarele examinări ar putea releva, totuşi, aspecte neospitaliere pentru om.

Planeta a fost descoperită cu ajutorul unui telescop performant situat în localitatea La Silla din Chile.

Ea are o greutate de cinci ori mai mare decât Terra, iar cercetătorii încă nu-şi pot da seama dacă este formată din roci, precum Pământul, sau dacă este o sferă uriaşă de gheaţă, cu apă lichidă la suprafaţă. Teoretic, 581 c ar trebui să aibă o atmosferă, dar din ce este formată aceasta rămâne încă un mister.

Astronomii cred că temperaturile de acolo se situează undeva între 0 şi 40 de grade Celsius, ceea ce este un lucru extrem de îmbucurător, în contextul în care toate cele 220 de planete descoperite până acum în afara sistemului nostru solar au temperaturi care fac imposibilă viaţa.

Gravitaţia de pe 581 c este de 1,6 ori mai puternică decât cea a Terrei, ceea ce înseamnă că o persoană de 70 de kilograme s-ar simţi precum una de 108. În acelaşi timp, zilele de naştere s-ar sărbători mult mai des decât pe Pământ, în contextul în care planeta orbitează în jurul stelei care ţine locul Soarelui, la fiecare 13 zile.

Totodată, cercetătorii cred că planeta nu se roteşte, ceea ce înseamnă că pe o parte este tot timpul zi, iar pe cealaltă este mereu întuneric.

ÃŽn cazul în care s-ar ajunge la concluzia că planeta este locuibilă, distanÅ£a ar fi o altă problemă. ‘Datorită duratei noastre de viaţă, am muri înainte de a ajunge acolo’, a declarat Steve Maran, astronom NASA. Rompres

Adauga un comentariu

*