Termocentrala de la Borzesti trece la Hidroelectrica

Sucursala Electrocentrale (SE) Borzesti va intra, in curand, intr-un amplu proces de transformare, cu schimbari radicale in structura unitatii. O prima modificare se va produce la 31 martie, cand Termoelectrica, inclusiv sucursala de la Borzesti, va ajunge sub tutela Agentiei pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), in prezent fiind in subordinea Ministerului Economiei si Comertului, mai exact a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii.

Ulterior, de la 1 mai, SE Borzesti ar putea deveni filiala a SC Hidroelectrica SA, ca urmare a unor proiecte existente la nivel guvernamental. Ioan Pavel, directorul SE Borzesti, sustine ca noua apartenenta, la Hidroelectrica, si noul statut, de filiala (in loc de sucursala), vor aduce mari beneficii unitatii energetice de la Borzesti, cum ar fi posibilitatile de a face investitii mai mari sau gradul sporit de independenta in actul managerial.

Investitii de 375 milioane de euro

Insa schimbarile cele mai profunde se vor face la nivelul capacitatilor de productie. Exista un proiect, pentru care s-a facut si studiul de prefezabilitate, privind construirea unei noi centrale la Borzesti, care se va baza pe tehnologie moderna si care va functiona cu huila din import. Noul grup energetic va avea o putere de 600 de Megawati (MW) si va costa aproximativ 240 milioane de euro. O alta investitie va fi facuta in modernizarea celor doua grupuri energetice, de cate 300 MW fiecare, costurile fiind de peste 135 milioane de euro.

In ultima perioada de timp, SE Borzesti s-a confruntat cu mari probleme, atat din cauza situatiei generale existente in cadrul Termoelectricii, cat si din cauza unor schimbari petrecute pe plan local, la nivelul societatilor de pe Platforma Petrochimica Borzesti sau in administratia locala a Onestiului. O serie de grupuri energetice au fost inchise, din cauza scaderii cererii de energie de pe Platforma, iar centrala mare a fost cedata Consiliului Local Onesti.

Ca urmare, a scazut dramatic si numarul de salariati, de la aproape 3.000 in 1989, la circa 300 in prezent. Directorul Ioan Pavel a avertizat ca numarul de angajati ar putea fi redus si mai mult, odata cu trecerea la Hidroelectrica, dar a tinut sa precizeze ca se vor face noi angajari dupa finalizarea modernizarilor, iar fostii salariati vor avea prioritate.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*