Gazeta Sporturilor: 5.000 de spectatori la antrenamentul României

Naţionala de fotbal a României s-a bucurat de un succes nebun la revenirea în ţară fiind primiţi într-o atmosferă incendiară la Piatra Neamţ, oraşul care găzduieşte meciul cu Luxemburg de miercuri, informează Gazeta Sporturilor.

După egalul de sâmbătă, 0-0 în deplasare cu Olanda în preliminariile lui Euro 2008, fotbaliştii din selecţionata României au fost primiţi ca adevăraţi eroi la Piatra Neamţ, acolo unde au fost întâmpinaţi de peste 100 de fani la hotel şi au fost primiţi cu pâine şi sare de oficialităţi într-un mic foc de artificii.

Apoi, în jurul 18.30, aproape 5.000 de spectatori s-au adunat în jurul stadionului secund din complexul sportiv al formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ pentru a urmări primul antrenament al lui Mutu şi compania.

Şedinţa de pregătire a fost una scurtă, de 30 de minute pentru majoritatea titularilor de la Rotterdam şi 50 de minute pentru ceilalţi jucători, fiind mai degrabă o şedinţă fizică de reacomodare cu efortul după un meci epuizant.

Au lipsit Mutu, Gabi Tamaş şi Contra, menajaţi, şi Codrea şi Raţ, care nu au mai ajuns la Piatra Neamţ ei neputând evolua în jocul de miercuri seară cu Luxemburg.

Dacă fundaşul dreapta de la Getafe a suferit o accidentare la umăr dar a anunţat că în mod cert va putea juca cu Luxemburg, Mutu şi Tamaş sunt incerţi după ce primul s-a ales cu o plagă deschisă sub rotula genunchiului drept iar fundaşul central de la Celta Vigo acuză dureri la gambă după o lovitură primită în meciul de sâmbătă.

Adauga un comentariu

*