Stavarache, umilita politica majora

Congresul extraordinar al PNL a fost interpretat in fel si chip. S-a pedalat destul pe ideea ca liberalii si-au strans randurile “armadei anti-Basescu”, ceea ce ar putea conduce la ideea ca Palatul Victoria va inregistra de acum inainte mai multe victorii in disputa cu Palatul Cotroceni. Toate bune si frumoase, numai ca acest congres ne-a daruit si multe situatii paradoxale, care au pus de multe ori semnul egal intre victorie si infrangere. Sa ne oprim asupra catorva.

Ce-a castigat si ce-a pierdut Tariceanu

Maniera in care a fost reconfirmat Tariceanu ca presedinte al partidului ne-a reamintit de vremuri pe care le credeam de mult apuse. Pe alocuri, congresul extraordinar al liberalilor a imprumutat unele accente de la … Congresul XIV al defunctului PCR: candidat unic la presedintie, lozinca “strans uniti in jurul partidului” si alocutiuni mieroase la adresa “iubitului conducator”, unele fiind rostite chiar de invitati de peste hotare (a se vedea “premonitia” presedintelui liberal-democratilor europeni, Graham Watson, care l-a asigurat pe Tariceanu ca va fi premier al Romaniei inca multi ani de-aici incolo).

Ce-a castigat si ce-a pierdut Stavarache

Cu numai doua zile inaintea Congresului, Romeo Stavarache era foarte optimist in ce priveste sansele sale de a fi ales vicepresedinte al PNL pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Tatonase bine de tot terenul, miza pe sprijinul “lui Calin” si era sigur de victorie. Numai ca, pe ultimii metri, in cursa a intrat un “greu”, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Romeo Stavarache nu si-a retras candidatura si “a mers la bataie”. A castigat, conform asteptarilor, Varujan Vosganian. “Am pierdut, dar am pierdut mai mult decat onorabil, si-a explicat infrangerea lamentabila Stavarache. Sa nu uitam, apoi, ca acest Congres a adus liberalilor bacauani si trei locuri in Delegatia Permanenta”. E vorba de senatorul onestean Ioan Aron Popa si de deputatii Valeriu Gheorghe si Ionel Palar.

Gabriel Vlase, presedinte executiv PSD Bacau: “Nu avea Stavarache cum sa ajunga vicepresedinte la PNL pentru ca a fost la noi, la PSD! Asta-i un motiv. Pe urma, s-au uitat si oamenii la el, la fata lui, la tinuta lui. A fost un accident al naturii ca a ajuns primar, un accident nefericit, venit pe fondul unui vot negativ. Dupa aceea, s-a facut rau, nu a iertat pe nimeni, i-a hartuit pe toti, dar pentru oras nu a facut nimic. Acum, i-a mai ramas un an de mandat ca sa realizeze tot ce a promis. De ce nu a facut pana acum? Ce “a reusit” este un oras blocat, in care nu se intampla nimic. Ani de zile ne-am batut cu cei din Iasi sa fim primii, acum ne-au luat-o inainte. Stiati ca administratia locala din Iasi are gata documentatia pentru centura ocolitoare? La noi inca se discuta aiurea. Stavarache a confirmat ca nu are stofa nici de politician, nici de primar.”

Valeriu Gheorghe, deputat PNL, cel care cu putina vreme in urma cocheta fatis cu liberalii lui Stolojan: “Consider ca am iesit mult mai puternici dupa acest congres, am inteles cu totii ca trebuie sa fim foarte uniti, ca trebuie sa uitam de disensiuni, pentru a ne putea impune ca prima forta politica a tarii. Sunt sigur ca de aici inainte drumul nostru, al liberalilor, va fi unul contiuu ascendent”.

Dragos Benea-PSD, presedintele Consiliului Judetean: “Cred ca liberalii s-au intarit intrucatva la acest congres. Le-a iesit miscarea de fidelizare, de strangere a randurilor in jurul liderului partidului. Dar nu stiu cum vor opri caderea in sondaje, mai ales ca disensiunile dintre liberali n-au disparut”.

Angela Bogea, PRM: “Se pare ca liberalii au reusit sa-si stranga randurile la acest congres extraordinar. Stavarache a suferit un esec important pentru cariera lui politica. S-a vazut de fiecare data ca la vot secret omul asta nu castiga. Uita ca Primaria a castigat-o datorita votului negativ pentru fostul edil si nu datorita meritelor sale.”.

Stefan OLTEANU

Adauga un comentariu

*