TESTE MAI USOARE PENTRU RECUPERAREA PERMISELOR AUTO

Adjunctul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul Gheorghe Popa, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că, în scurt timp, testele pentru cunoaşterea regulilor de circulaţie vor fi modificate pentru a reduce gradul de dificultate.

IGPR şi Direcţia Poliţiei Rutiere (DPR) informează că, de la intrarea în vigoare a noii legislaţii, la nivelul întregii ţări au fost testate 9.009 persoane, dar numai 1.376 au fost declaraţi admişi la testele pentru cunoaşterea regulilor de circulaţie.

Astfel, procendul de promovabilitate este de doar 15%. Din acest motiv, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin IGPR şi DPR, adecis modificarea testelor-grilă după care se efectuează verificarea.

În principal se va urmări reducerea gradului de dificultate a formulării răspunsurilor, stabilindu-se aproape în totalitate, întrebări care privesc regulile practice de efectuare a manevrelor în timpul conducerii.

Chestorul Gheorghe Popa nu a putut preciza o dată anume pentru schimbarea testelor, dar a declarat că „atunci când am constatat că procentul de promovabilitate este de doar 15% am zis că fie sunt testele prea grele, fie candidaÅ£ii nu se pregătesc. Acum vrem să coborâm ÅŸtacheta ÅŸi să mai reducem din gradul de dificultate.”

„ÃŽn foarte scurt timp, noile seturi de întrebări ale chestionarelor vor fi distribuite serviciilor de poliÅ£ei rutieră, pentru multiplicarea ÅŸi utilizarea la testări.” a mai declarat adjunctul IGPR.

Chestorul Popa mai este de părere că testele pentru obţinerea permisului de conducere sunt mult mai dificile decât cele pentru recuperarea permisele suspendate pe 30, 60 sau 90 de zile.

Acesta a mai menÅ£ionat că „vor exista teste atât pentru categoria moto cât ÅŸi pentru autoturisme. Se vor urmări regulile de circulaÅ£ie în general, ÅŸi nu cele cu caracter special.”

Reamintim că, pentru recuperarea permisului suspendat ca urmare a săvârşirii unei contravenţii, conducătorii auto sunt obligaţi să promoveze un test pentru cunoaşterea regulilor de circulaţie. Testarea este gratuită şi constă în completarea unui test-grilă, care conţine 15 întrebări din legislaţia rutierp.

Este declarat „promovat” conducătorul auto care a răspuns corect la cel puÅ£in 13 întrebări.

Comentarii

  1. mi se pare normal k la un test de obtinere a permisului auto sau chiar de recuperare e nevoie de o evaluare a cunostintelor in ceea ce priveste capacitatea celui testat de a conduce pe sosele si a nu reprezenta un pericol pentru ceilalti din trafic.dar nu stiu cum au fost concepute aceste teste pt k majoritatea nu isi au rostul.in ceea ce priveste culoarea lesei catelului purtat de nush ce persoana pe strada nu cred k e responsabilitatea soferului de a sti.da da .astefel de intrebari se regasesc in acele teste „usoare”

Adauga un comentariu

*