Cafeneaua subiectelor: Fictiunea la romani

De la o vreme laurii cu care s-a impodobit romanul nascut mai intai de toate poet (Alecsandri) si abia in ultimul rand, din pacate, economist sau manager, isi pierd, vai, prin ofilire frunzele aurite. Realitatea il va obliga chiar daca ii va smulge vaiere si regrete sa renunte la aceasta podoaba multiseculara paguboasa. Incercarea de a ignora dominatia inceputului de mileniu hiperpragmatic si eficient, somnoland pe marginea santului, va sanctiona orice forma de existenta in fictiune sterila; vremea taclalelor atat de specifica noua, caci la asta ma refer si nu la creatia autentica, a apus. Prea ne-am boicotat istoria, prea ne-am complacut in politichii levantine.

Poate ca unul dintre cele mai dramatice junghiuri ale tranzitiei simtit in coate, aici trebuie diagnosticat: in divortul nu de valori reale, intrinseci al spiritualitatii romanesti, cat in iluzia ca prin simpla evocare a mostenirii de nume si fapte eroice, prezentul s-ar rezolva de la sine prin inzestrarea conferita de inainte-mergatoare.

Sloganul „daca vrei sa ai, pune mana si fa” dizloca brutal pasivitatea letargica a lui „stau in bata si fluier doine si jelanii”, un produs tipic autohton care a generat secole de-a randul o desincronizare greu recuperabila cu propria noastra contemporaneitate.

Doua ipostaze citate de Onisifor Ghibu in Dictatura si anarhie (Sibiu, 1944), pentru opozitia trecut-prezent sunt concludente: imemorialul inseamna vrednicia romana, eroismul legendar romanesc, inteligenta sclipitoare a neamului, in antiteza cu actualitatea caracterizeaza prin intuneric al mintii, saracie, lene, boli sociale, murdarie, carute si case de nomazi, zdrentari si desculti, smecheri imbogatiti din leafa si demnitati, nechemati conducand destinele tarii…
Dar, Dumnezeule, avem in fata chiar oglinda lui azi!

Ne imbatam cu „zilele de aur de altadata”, drog ieftin, frictional, spre a condamna micimea zilelor curente; si o facem mereu, pasivi si fatalisti, ca-n Miorita, splendida aventura a imaginarului autohton despre nunta cosmica, dar in acelasi timp, expresia unei esentiale resemnari in fata destinului. Intr-un colocviu despre literatura romana cu studentii polonezi acestia, recunoscand valoarea capodoperei, imi povestea profesorul, s-au aratat contrariati de lipsa de reactie a baciului moldovean; noi, spuneau studentii am fi ripostat aprig, noi vedem altfel lucrurile; noi nu acceptam fatalismul…

Iata de ce „mamaliga nu face explozia” decat atunci cand ne ajunge cutitul la os; cand evadarea in lumea paralela a mentalului ca mantuire iluzorie se dovedeste o amagire sterila. Plasmuirile si fictiunea nu ne pun banul in mana decat rare ori, dar in genere ele actioneaza ca un spray paralizant in lumea nemiloasa a globalizarii.

Tentativele teoretice de a-l da pe valah joc de pe calul aburoaselor legende fiindca, nu-i asa, la noi trecutul e mereu calare, invingator si cu buzduganul in mana, un fel de panaceu pentru toate relele, au starnit si vor starni pasionale confruntari de idei (ne denigram istoria, ne ignoram modelele eroice, valorile spirituale etc.); Eminescu, Maiorescu, Draghicescu, Motru si altii au fost si ei angajati in aceasta polemica esentiala in definirea termenilor trecut-prezent, fictiunea-actualitatea pragmatica, conservatorism – sincronice cu lumea occidentala…

Parcursul de la ev-mediu de chirpici la rigorile unei societati a bunastarii este dramatic si neiertator; vom vedea ce pierdem si ce castigam in fiecare dintre noi. Aceasta-i provocarea!

Ovidiu GENARU

Adauga un comentariu

*