Instanţa a amânat pentru 7 august recursul din cazul Tender

Curtea de Apel a amânat, pentru 7 august, discutarea recursului înregistrat de procurori împotriva deciziei prin care Tribunalul Bucureşti a revocat, în 5 iulie, mandatul de arestare preventivă a omului de afaceri Ovidiu Tender.

În 5 iulie, o instanţă a Tribunalului Bucureşti a hotărât ca Tender să fie eliberat, dar cu precizarea că decizia este suspensivă până la data judecării recursului. Recursul discutat miercuri, 2 august, a fost înaintat de procurorii DIICOT împotriva acestei hotărâri.

Dacă în cazul ultimei neprelungiri de mandat, cea pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti în 30 iulie, Curtea de Apel a judecat recursul în aceeaşi zi şi în numai două ore, iată că recursul declarat anterior de DIICOT împotriva revocării de mandat decise în 5 iulie, se discută, cu o întârziere de aproape o lună.

Astfel, s-a ajuns la situaţia în care recursul unei prelungiri anterioare se discută după ce mandatul s-a mai prelungit prin sentinţă definitivă cu încă 30 de zile.

Deputatul PSD Victor Ponta s-a aflat în sală, dar nu a fost îmbrăcat în robă, deoarece parlamentarul spune că vrea să respecte dorinţa tribunalului.

Victor Ponta a declarat, miercuri, la ieÅŸirea din sală, că „justiÅ£ia se face la lumina zilei, nu prin cotloane, noaptea, în patru minute. Apărarea este condusă de domnul MateuÅ£ ÅŸi am respectat decizia anterioară a instanÅ£ei. Era normal să pledeze domnul MateuÅ£. Fiecare a putut să îşi expună argumentele, nu ca duminică, când nici procurorii, nici apărătorii nu au putut să-ÅŸi spună cuvântul. Măcar a fost un proces, astăzi, faţă de mascarada de duminică”.

Reamintim că după ce pronunţarea tribunalului pe prelungirea de mandat s-a tergiversat, duminică 30 iulie, până cu cinci ore înainte de expirarea mandatului, la Curtea de Apel s-a judecat cu scandal recursul procurorilor la decizia tribunalului de a nu prleungi arestarea preventivă a lui Ovidiu Tender. După terminarea recursului, avocaţii lui Tender au anunţat că vor ataşa la plângerea de la CEDO o nouă sesizare, pentru că magistraţii Curţii de Apel i-ar fi încălcat lui Tender dreptul la un proces corect şi la apărare.

De asemenea, avocaÅ£ii lui Tender au anunÅ£at plângeri penale împotriva celor trei judecători care au făcut parte din completul de judecată, ei fiind învinuiÅ£i de abuz în serviciu, arestare ilegală ÅŸi fals intelectual în înscrisuri oficiale, „pentru că au încălcat toate procedurile posibile”. „Nici nu se poate vorbi de o judecare abuzivă, pentru că nu e vorba de judecată”, a spus MateuÅ£.

Cei trei judecători care au intrat în completul respectiv sunt: preÅŸedintele de complet – Stan Mustaţă, despre care deputatul Victor Ponta spune că ar fi un fost ofiÅ£er de MiliÅ£ie, Sofica DumitraÅŸcu, judecătoarea care l-a eliberat pe Omar Hayssam, iar apărătorii lui Tender susÅ£in că ea ar fi fost special aleasă „pentru a-ÅŸi îndrepta greÅŸeala” de a-l fi pus în libertate pe sirian, ÅŸi Antoaneta Nedelcu.

De asemenea, o plângere penală o vizează si pe procurorul Iulia Ciolcă, deoarece procurorul de ÅŸedinţă, spune avocatul MateuÅ£, este obligat să intervină atunci când observă sau este sesizat că sunt săvârÅŸite fapte de natură penală. „Procurorul de ÅŸedinţă este coautor la săvârÅŸirea unor fapte penale, este instigator ÅŸi complice. Am cerut, din disperare, la un moment dat, am cerut sprijinul procurorului de ÅŸedinţă care este obligat să intervină când constată că sunt săvârÅŸite fapte penale”, explică avocatul MateuÅ£.

ÃŽn legătură cu avocata Ana Paulina Benga, MateuÅ£ a sesizat nu numai Parchetul, ci ÅŸi Baroul BucureÅŸti, întrucât avocata din oficiu „a acceptat să devină complice la privarea de libertate a lui Ovidiu Tender”.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a demarat, de asemenea, o anchetă disciplinară în legătură cu procurorul şi judecătorii din caz.

Pe de altă aprte, biroul de presă al Parchetului General a transmis, luni, un comunicat curpinzând succesiunea evenimentelor din cadrul judecării prelungirii mandatului de arestare preventivă a lui Ovidiu Tender ÅŸi, apoi, a recursului la decizia de neprelungire a mandatului acestuia. Comunicatul concluzionează că cei doi apărători aleÅŸi ai timiÅŸoreanului, deputatul Victor Ponta ÅŸi avocatul Gheorghiţă MateuÅ£, au încercat să tergiverseze procesul, pentru a nu „înfăptui actul de justiÅ£ie”.

„Toată această succesiune de evenimente provocate de apărătorii inculpatului nu reprezintă altceva decât o încercare de împiedicare a înfăptuirii actului de justiÅ£ie, excedând dreptului la apărare invocat de avocaÅ£ii inculpatului.

Parchetul de pe lângă ÃŽnalta Curte de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie consideră că demersurile procedurale ale apărătorilor nu s-au circumscris exigenÅ£elor deontologice ale profesiei de avocat, reprezentând doar o încercare de a se ieÅŸi din limitele mandatului de arestare preventivă, astfel încât fondul cauzei să nu mai poată fi dezbătut”, se mai spunea în comunicatul Parchetului General.

Parchetul General a cerut arestarea preventivă a lui Tender deoarece omul de afaceri ar fi incercat să influenţeze un expert care lucra în dosarul RAFO-Carom. O instanţă a Tribunalului Bucureşti a aprobat mandatul de arestare a lui Ovidiu Tender, în 3 martie 2006, după ce i s-au prezentat stenogramele discuţiilor purtate între juristul uneia dintre firmele lui Tender, şi expertul numit în dosarul RAFO.

Ovidiu Tender, Marian Iancu ÅŸi Corneliu Iacobov sunt acuzaÅ£i de procurorii DIICOT că au constituit un grup de criminalitate organizată care avea ca scop obÅ£inerea de fonduri financiare frauduloase ÅŸi falimentearea societăţii Carom. Cei trei oameni de afaceri ar fi păgubit statul, în dosarul RAFO – Carom, cu aproximativ 2.700 miliarde de lei vechi.

NewsInRo

Adauga un comentariu

*