Unde-s bucuriile nostre?

Si iara vine-o sarbatoare. Si iara parca-i de-mprumut. Romanii se zgribulesc sub streasina unor sperante ciuruite de greselile in lant ale conducatorilor mari si mici. La Dunare e vai si jale, dupa ce presedintele si premierul ne linisteau, in urma cu doar o saptamana, ca nu-i niciun pericol si totul e sub control. Acum, in disperare de cauza, se inunda sate si campuri ca sa fie salvate orase. Pierderi colaterale, nu-i asa?

Am invatat ceva de la licuriciul american: sa-i sacrificam pe cei slabi, cei care nu conteaza, pentru a drege cat de cat imaginea unor incompetenti. Sulfina Barbu, zisa ‘a Pompei”, a transformat functia de ministru al Mediului intr-o caricaturala si paguboasa sinecura oferita pentru merite imposibil de decelat.

Cum va fi Pastele pentru cei stramutati din calea apelor? Ca o agonie in care le va tremura in maini lumina de Inviere la gandul ca tot ce-au avut s-a dus. Ce le poti spune acelor oameni ca sa poata simti bucuria crestineasca a sarbatorii?

Nimic, absolut nimic! Chiar daca nu poate fi pus pe acelasi plan al suferintei, ma gandesc la sutele de tineri bacauani care si-au vazut anulata speranta de a se muta la casa lor inainte de Paste. Ar fi fost cea mai mare bucurie din viata lor, ar fi fost cea mai frumoasa sarbatoare.

Dar nu s-a implinit. Nici nu mai conteaza cine-i de vina, Primaria sau nemtii de la E.ON, conteaza ca avem din ce in ce mai putine motive sa iubim pacatoasa asta de viata. Pacat, ca parca nu suntem chiar atat de rai!

Nelu BROSTEANU

Adauga un comentariu

*