Doina Melinte a fost jefuita de patru minori care i-au furat 900 de milioane – UPDATE

doina melinteDoina Melinte, fosta campioana olimpica la atletism a fost jefuita in cursul zilei de duminica, în localitatea Mogoşoaia, din judeţul Ilfov, de patru minori, care i-au smuls geanta cu aproape 900 de milioane de lei

Doina Melinte a declarat, pentru Rompres, că incidentul a avut loc în momentul în care a oprit maşina lângă o benzinărie. La un moment dat, a deschis portiera pentru a afla de la un lucrător al benzinăriei adresa unei persoane din localitate.

În acel moment, s-a apropiat un minor care i-a cerut o ţigară şi apoi i-a smuls poşeta din mână. Acesta era însoţit de alţi trei, grupul luând-o la fugă, fără ca nimeni să intervină.

„Aveam în poÅŸetă o mare sumă se bani, aproximativ 847 milioane lei ÅŸi acte”, a declarat Doina Melinte.

Multipla campioană olimpică a precizat că poliţia a început o anchetă, dar deocamdată nu au descoperit cine sunt făptaşii. În opinia sa, este vorba de acelaşi grup care a atacat-o, în urmă cu patru luni şi pe soţia lui Dumitru Tinu, însă, din informaţiile sale, nimeni din localitate nu vrea să-i deconspire pe făptaşi.

Născută la la 27 decembrie 1956, în localitatea botoÅŸeneană HudeÅŸti, Doina Melinte a dominat semifondul mondial, fiind, ani la rând, stindardul atletismului românesc. Ca sportivă de performanţă, a fost legitimată la CSM BistriÅ£a, CSM Suceava ÅŸi „Universitatea” Bacău. A cucerit 10 titluri de campioană naÅ£ională ÅŸi a stabilit 18 recorduri naÅ£ionale.

Primul rezultat notabil l-a obţinut cu ocazia Universiadei de la Bucureşti (1981), atunci când s-a şi consumat primul asalt al unui duel ce avea să devină de notorietate: cel dintre românca Doina Melinte şi italianca Gabriella Dorio.

Pe fostul stadion „23 August”, moldoveanca din HudeÅŸti a depăşit-o pe Dorio într-o cursă de 800 m, în ultima turnantă, după un finiÅŸ irezistibil. Timpul: 1 min. 57 sec. 81 sutimi, al treilea în ierarhia mondială a probei.

Au urmat alte şi alte succese. Cinci medalii de aur la Campionatele Europene de sală, la 800 m (1982 şi 1989) şi la l 500 m (1985, 1988 şi 1990), dublă campioană mondială la l 500 m, în sală (1987 şi 1989), medalie de bronz, în 1987, la CM în aer liber, la l 500 m. De asemenea, s-a clasat pe primul loc în topul mondial şi european la 800 m, în 1982 şi 1986 şi la l 500 m, în 1986 şi 1990.

Succesul deplin l-a cunoscut însă la Jocurile Olimpice din anul 1984, din SUA, când, la 6 august, a cucerit aurul în finala probei de 800 m. La capătul unei curse entuziasmante, având-o alături pe Fiţa Lovin, Melinte a învins-o pe eterna rivală, italianca Gabriella Dorio, dar şi pe favorita gazdelor, Kim Gallagher. A fost o victorie uriaşă pentru atletismul românesc, care nu mai cucerise aurul olimpic de 16 ani. La aceeaşi ediţie, Doina Melinte a terminat a doua la 1 500 m, devenind vicecampioană olimpică.

ÃŽn 1990 a fost declarată „Cel mai bun sportiv al anului 1990”. Este maestră a sportului (1978) ÅŸi maestră emerită a sportului (1994). ÃŽn 2000 a fost distinsă cu Ordinul naÅ£ional „Pentru Merit” în grad de comandor. Este cetăţean de onoare al municipiului Bacău.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*