Cu ochii in Europa – Mancam ca sa traim. Oare?

Prima intrare intr-un supermarket din Vest a insemnat si prima mirare. 90 la suta dintre produsele de pe rafturi aveau termene de garantie foarte mici. De la cutiile cu branza topita la pateuri, fulgi de porumb sau conserve de peste, toate expirau in cel mult doua saptamani de la data fabricarii. “Na, ca astia-s mai hoti ca romanii”, mi-am zis eu cu mintea duduind de paranoia nationala in ceea ce priveste metodele de prostit lumea.

“Aha, au pus termene de garantie asa de scurte ca sa-ti scoata mai des bani din buzunar”, gandeam revoltata. Dupa care, cu ochii pe ingredientele produselor si judecand prin comparatii, m-am luminat instantaneu.

Nici urma de E-uri, coloranti, tartrazina, carmin, gelifianti, antioxidanti sau alte asemenea minunatii care la noi sunt nelipsite. A fost momentul in care am realizat, cu groaza, ce bombe umblatoare suntem noi, romanii.

Imbuibati de toate productiile industriei chimice alimentare suntem pe primele locuri in Europa la cancere de toate felurile, boli cardiovasculare, diabet. Nu fac o reductie si afirm ca pentru toate bolile, alimentatia e de vina. Dar are un rol major.

In mintea europenilor, alimentatia sanatoasa este chiar un mit. Produsele “light” sunt la mare cinste in cosurile de cumparaturi ca si legumele sau fructele nemodificate genetic, fara pesticide, ingrasaminte sau altele de acest gen folosite in procesul de productie.

Oficiul pentru Protectia Consumatorului isi face datoria cu un zel comparabil intr-adevar cu cel al unor institutii din Romania. Din pacate cu cele care te vaneaza sa platesti taxe si impozite. Alte cateva zeci de ONG-uri si fundatii au programe si campanii de constientizare a populatiei referitor la alimentatia sanatoasa.

Din pacate, suntem condamnati pentru inca cel putin cateva zeci de ani de-acum incolo. In conditiile in care la noi agricultura este la mila vremii produsele ecologice sunt utopie. Cei mai multi dintre noi se gandesc ce mai incropesc de mancare pe ziua in curs asa ca, produsele “light” sunt un lux pe care si-l permit doar vedetele. Iar producatorii si comerciantii sunt direct interesati de sanatatea noastra. Pardon, de buzunar.

Dana Pricope

Adauga un comentariu

*