Alin I., de 26 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărășești, la intersecția cu strada 9 Mai, l-a surprins și accidentat pe Constantin C., de 71 de ani, din Bacău, care s-a angajat in traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativși a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a decedat. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.