La fabrica de textile din Bacău muncesc, de câteva luni, aproape 100 de muncitoare din China. Chiar dacă se află de destulă vreme în România, fetele evită să mai iasă în oraş. Şi asta, pentru că la prima plimbare prin oraş au fost întâmpinate cu semne obscene şi sunete care imitau maimuţele. De atunci, fetele îşi petrec tot timpul liber în interiorul fabricii pe care l-au transformat într-un mic orăşel chinezesc.
La început, când chinezoaicele au venit la Bacău, conducerea fabricii de textile le-a pus la dispoziţie un microbuz care să le ducă în oraş în fiecare week-end. Contactul cu localnicii a fost însă un eşec.
De atunci, nu au mai ieşit în oraş, iar conducerea a trebuit să transforme fabrica, astfel încât angajatele să aibă unde să-şi petreacă timpul liber.
Odată ce treci de poarta fabricii, peisajul se schimbă radical. În câteva luni, locul a căpătat o puternică amprentă asiatică.
În aer se simte miros de condimente chinezeşti, iar în curte sunt răsaduri cu legume din Asia. Chinezoaicele nu se ating de mâncarea românească, mănâncă doar ceea ce le găteşte bucătarul chinez, angajat de conducerea fabricii.
Patronul a trebuit să instaleze mai multe televizoare care prind posturi chinezeşti şi să organizeze, în fiecare seară, discotecă în sala de mese.
Realitatea TV
SC SODOMA(Sonoma) srl a incercat ceea ce nici prin gand nu i-ar fi trecut unui patron italian in Italia: sa aduca chinezi in chip de „sclavi pe plantatie”… In Italia „puii de Antonello”(a se citi „puii bogda proste”) se ocupa cu impuscatul romanilor veniti la munca si asta in putinul timp ramas intre incendierea restaurantelor in care se aduna romanii sau a taberelor de emigranti.
In Romania „fratii lui Corleone” ne invata ce inseamna sa refuzi a munci pe daiboji! Nu vrei sa te prostituezi pe doi lei? Nu-i nimic vom gasi intotdeauna un chinez, un somalez, un papuas care sa accepte!
Pana intr-o zi cand un roman care a invatat lectia lui Corleone in Italia (la mafioti acasa), se va intoarce in Bacau si-l va impusca „putin cam mortal” pe un al de Antonello, sa zicem „ziua in amiaza mare intr-un loc public” dupa care ii va atarna la gat un carton pe care va sta scris: „ASA PATESC MACARONARII CARE ISI BAT JOC DE ROMANI !!! ”
Cat despre slugile aduse din China nu am a spune decat: „Plecati de unde ati venit daca va e draga viata! Nu de alta insa dupa cum ati vazut nu ne plac moacele voastre galbejite si slugarnicia imbecila cu care va prostituati vanzandu-va forta de munca pe nimic. Pentru unii ca voi noi ROMANII nu putem avea salarii decente si o viata demna in Romania!”