Prevenirea victimizării prin accidente rutiere, în atenția polițiștilor băcăuani

Peste 200 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii rutieri, în cadrul acțiunilor de prevenire a evenimentelor rutiere desfășurate în județul Bacău.infractiuni-la-regimul

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sprijinuți de polițiști de ordine publică, au desfășurat, acțiuni de prevenire a victimizării cetățenilor prin accidente de circulație.

S-a acționat în principal pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor frecvent generatoare de accidente rutiere (pietoni, modul in care sunt respectate normele privind acordarea priorităţii şi respectarea regimului legal de viteză).

Polițiștii au constatat 223 de abateri de la normele rutiere și au aplicat tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54 450 de lei.

Astfel s-au dispus măsuri de sancționare contravențională față de 57 de pietoni, care au fost depistați în timp ce traversau neregulamentar arterele rutiere. 32 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, iar alți 129  pentru depășirea limitei legale de viteză.

De asemenea, polițiștii au reținut 44 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

EXEMPLE:

Un bărbat de 36 de ani, din Bacău a fost depistat de polițiști în timp ce nu acorda prioritate de trecre unui grup de pietoni angajați regulamentar în traversarea străzii Mioriței din Bacău.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional, iar complementar s-a luat măsura reținerii permisului de conducere.

Un bărbat de 32 de ani, din județul Caraș-Severin,  a fost depistat de echipajul de poliție rutieră în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Dumbrava din județul bacău, cu viteza de 117km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere.

Adauga un comentariu

*