STUDIU- Cel mai simplu test de a depista din timp cancerul pancreatic

Un simplu test de urină care ar putea depista cancerul pancreatic în stadii incipiente a fost dezvoltat de oameni de ştiinţă din Marea Britanie şi Spania, anunţă BBC şi AFP, referitor la un studiu publicat luni în revista americană ‘Clinical Cancer Research’.

Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai periculoase tipuri de cancer, deoarece doar 3% din totalul pacientilor reusesc sa supravietuiasca cinci ani dupa diagnosticare. Prin comparatie, acest procent este de 87% pentru cancerul mamar si de 98% pentru cancerul testicular.

‘Pacienții sunt diagnosticați, în general, când boala este deja în fază terminală, dar, dacă vom pune diagnosticul în stadiul 2, rata de supraviețuire va fi de 20 %, și pentru faza 1, se poate ajunge la 60 % în cazul celor cu tumori foarte mici’, a declarat unul dintre coautorii cercetării, Nick Lemoine, de la Barts Cancer Institute.

Specialiștii au analizat eșantioane de urină de la 488 de persoane, dintre care 192 diagnosticate cu cancer pancreatic, 92 suferind de pancreatită și 87 sănătoase. Totodată, au fost analizate alte 117 eșantioane de urină de la pacienți afectați de patologii hepatice benigne, de cancer la ficat sau de probleme ale vezicii biliare.

Probele de urină conțineau în jur de 1.500 de proteine, din care doar trei — LYVE1, REG1A și TFF1 — apăreau în cantități mult mai mari la pacienții cu cancer pancreatic, furnizând astfel ‘o semnătură proteică’ cu ajutorul căreia s-ar putea identifica cele mai multe afecțiuni obișnuite ale acestui organ cu o precizie de 90 %.

Fără a avea simptome specifice în primele faze, cancerul de pancreas este depistat în 80 % din cazuri atunci când este generalizat deja și, prin urmare, nu mai poate fi operat. Rata de supraviețuire la cinci ani de la depistare este de numai 3 %, cea mai redusă din toate formele de cancer, potrivit statisticilor din Marea Britanie, menționate de autorii studiului, care sunt comparabile cu cele din alte țări europene și din SUA.

Nu este cunoscută cauza maladiei, dar cel mai mare risc de a face cancer pancreatic îl au persoanele cu antecedente de acest gen în familie, marii fumători, obezii sau persoanele care au devenit diabetice după 50 de ani.

Studiul, finanțat de organizația particulară britanică ‘Pancreatic Cancer Research Fund’, va fi continuat pe pacienți considerați ca fiind din grupul de mare risc pentru a confirma constatările de până în prezent. Cercetătorii au subliniat că este încă devreme pentru a vorbi cu certitudine despre un test de depistare precoce a cancerului pancreatic sau despre persoanele cărora le-ar fi destinat.

sursa: agerpres.ro

Adauga un comentariu

*