Polițiștii acționează pentru combaterea tăierii ilegale a pomilor de Crăciun

Polițiștii băcăuani continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea tăierilor şi sustragerilor de pomi de Crăciun. Astfel, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa l-au depistat în flagrant pe  M. Neculai, de 25 de ani, în timp ce transporta cu un atelaj hipo pe DC Camenca 238 pomi de Crăciun, pentru care nu dețimnea documente de proveniență şi crotalii. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei, iar pomii de Crăciun în valoare de 7140 lei au fost confiscaţi şi predaţi O.S. Comăneşti. De asemenea, în punctul Pîrîul Şanţ din comuna Palanca, polițiștii au găsit abandonați 75 pomi de Crăciun, în valoare de 2250 lei, care au fost ridicat și predați lucrătorilor silvici. În ultimele două săptămâni, în cadrul activităților desfășurate pe această linie polițiștii au identificat și confiscat peste 1600 de pomi de Crăciun tăiați și transportați în condiții ilegale.

Comercializarea brazilor de iarnă presupune respectarea condiţiilor de legalitate! 

Astfel, locurile de comercializare sunt supuse autorizării, sub sancţiune contravenţională. Pentru un cumpărător, primul semn de ilegalitate ar putea fi prezenţa vânzătorului la colţul străzii, în faţa imobilului unde locuieşte, sau în alte asemenea locuri. Bradul de Crăciun, comercializat prin structurile abilitate silvice, are ataşat sigiliul crotaliu. Lipsa acestui element este un semn de ilegalitate, iar cumpărarea unui asemenea produs ne face oarecum părtaşi la fapta contravenţională ori de natură penală a „comerciantului”.   Transportul materialelor lemnoase de orice fel, deci şi a brăduţilor, se poate face numai dacă există acte de provenienţă. Fapta de tăiere fără drept de puieţi (brazi de Crăciun), în funcţie de paguba produsă, calculată în regim silvic, poate constitui fie infracţiune, fie contravenţie, iar făptaşii devin „răufăcători ai mediului” chiar în preajma Crăciunului. Conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice transportul şi/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcaţi cu sigiliul-crotaliu prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă cuprinsă între 2000 și 5000 de lei.

 

 

Adauga un comentariu

*