Doi tineri suspecti de talharie au fost retinuti de poltisti

Polițiștii au descins în două comune băcăuane pentru depistarea unor tineri suspectați că au tâlhărit un cetățean de 26 de ani, pe care l-au deposedat de bunuri în valoare de 5.500 de lei. Suspecții sunt prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.  

Polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul ofițerilor D.I.P.I., au documentat activitatea infracțională a unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie. Astfel, în baza autorizațiilor eliberate de Judecătoria Bacău, polițiștii au descins la locuința lui Claudiu M., de 18 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, și la domiciliul lui A.D,. de 17 ani, din comuna Berești-Bistrița, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie comise asupra unui cetățean de 26 de ani din Bacău. Din cercetări s-a stabilit că la începutul lunii februarie, cei doi s-au deplasat la  locuința lui Ovidiu C., de 26 de ani,  iar în momentul în care acesta le-a deschis ușa, cei doi l-au imobilizat și au sustras din locuinţă un laptop, o cameră foto, un telefon mobil, un inel din aur și suma de 2.600 lei. Ulterior făptuitorii s-au întâlnit cu Iulian C., de 24 de ani, și Alexandru C., de 18 ani, prieteni cu partea vătămată, de la care au primit informații referitoare la victimă și cu care au împărțit bunurile sustrase.           Prejudiciul a fost recuperat in proportie de 50%. Față de A. D. și Tiberiu M. s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lânga Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Față de IulianC.  și Alexandru C. s-a luat măsura cercetării în stare de libertate.

 

Adauga un comentariu

*