Dosal penal pentru primarul comunei Magura

Primarul comunei băcăuane Măgura, Constantin Trăistaru, s-a ales cu dosar penal, pentru conflict de interese, după ce a semnat pentru angajarea fiului pe funcţia de consilier juridic în cadrul Compartimentului Aparatul Permanent al Consiliului Local al comunei Măgura. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a înaintat o sesizare şi procurorilor pentru abaterea administrativă şi penală a edilului.Constantin Trăsiatru riscă atât sancţiuni administrative, cât şi penale. Potrivit legii,  „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.Dacă Trăistaru va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa vreo funcţie publică timp de trei ani de la încetarea mandatului de ales local.

Adauga un comentariu

*