Nu suspendarea, ci cămaşa de forţă ar aduce liniştea românilor

Dacă mai exista vreo indoială în ce priveşte esenţa, componenţa şi structura acestui partid cameleon, sâmbătă, lucrurile s-au clarificat după balamucul produs în pântecul lui. Întreaga suflare românească, şi-a dat seama cine sunt de fapt aceştia. Şi-a dat seama că a fost păcălită de nişte  păcălici, care din nefericire s-au perindat şi pe la guvernare, […]

Ne cumpără pe nimic, pentru că ne vindem ieftin

De ce n-a putut progresa acest popor până acum? Răspunsul cred că-l putem da fiecare dintre noi. Însă  un lucru este cert. Nu am avut parte de conducători buni. În ultimii cincizeci de ani ne-au condus bolnavii, frustraţii, speriaţii şi imbecilii. Cel puţin în ultimii şase ani, după intrarea în UE, aşteptările noastre au fost […]

Şi totuşi viaţa e un lux Binecuvântat

Toţi ne dorim fericirea proprie şi a celor dragi. Dar ce este fericirea şi cum ne-o imaginăm sau o percepem fiecare? Spre exemplu eu văd fericirea suprapusă aerului pe care-l respirăm. Şi cum spunea cândva un anume personaj „fiecare trebuie să aibă aerul lui să poată lua din el, atât cât vrea” pentru ca nimeni […]

În plăcerea unora n-ai să poţi schimba ceva

Dacă mai există astăzi oameni în România care mai au timp să-l asculte pe Băsescu, după atâtea minciuni spuse şi bazaconii făcute în aceşti opt ani, înseamnă că plăcerea de a fi minţit crează senzaţii tari, precum biciuitul la masochişti. Nu ştiu de ce, dar cred din ce, în ce mai mult, că Băsescu  parcă […]

Migraţia niciodată nu poare fi stopată cu sârmă ghimpată

Nu sunt puţini aceia care au încercat în trecut, dar mai ales acum să manipuleze datele istoriei, în scopuri politice, economice, sau de altă natură. Nimeni nu contestă gradul de disciplină, standardul de viaţă şi nivelul  de trai al poporului german. Dar când vine vorba despre civilizaţia lui, la modul general desigur analizând, am şi […]

Gura păcătosului adevăr grăieşte

Dacă ne uităm puţin în urmă la istoria recentă a partidelor de după 89, vom avea surpriza să constatăm că PD-ul s-a format din peturile adunate la un moment dat pe marginea râului FSN. Berceanu ştie bine ce spune când se referă la gunoaie, el fiind unul din gunoaiele FSN-ului, care se ridicase la suprafaţă. […]

Penibilul conturează graniţele Europei pe harta României

România din nefericire a avut şi conducători care au crezut că domnesc peste un popor prost, inapoiat, umil, lipsit de curaj şi cocoşibil. Unii dintre aceştia chiar i-au păcălit pe români, iar alţii s-au înşelat şi au sfârşit tragic.Astăzi într-o conjuctură nouă, cu care românii nu s-au obişnuit şi se confruntat după aceptarea în UE, […]

Antiprimăvara. Adrian Paunescu

Ce dacă vine primăvara, Atâta iarnă e în noi, Că martie se poate duce Cu toţi cocorii înapoi. În noi e loc numai de iarnă, Vom îngheţa sub ultim ger, Orbecăind pe copci de gheaţă Ca un stingher spre alt stingher. Şi vin din patriile calde Cocorii toamnei ce trecu Şi cuiburi şi-au făcut la […]

Pensia militară, o stratagemă electorală?

De două săptămâni este adusă în discuţie problema pensiilor militare, ţinută de ceva vreme la cutie. A mai fost fluturată în campania electorală, după care a fost dată uitării. Pe fond chestiunea este simplă, pentru că marea parte a pensionarilor militari, au primit după cum a cerut pipota lui Oprea şi bagajul de cunoştinţe a […]

S-a dus Sucă la armată, să-i mai păcălească o dată

Am scris acum un an despre „Locotenentul rătăcit” un articol cu acest titlu. Scriam atunci, că oricare dintre noi putem fi luaţi de val la un moment dat şi duşi undeva pe alt mal. Însă ma frapat insistenţa cu care locotenentul marţian, ca să nu spun aerian, a persistat în greşeli. Mi-am dat seama că […]

„Spre pacea eternă” România pare o scenă

Nu întâmplător am dat titlul articolului publicat recent „Tehnica de manipulare e la mare căutare” fiindcă am certitudinea că trăim într-un adevărat  război. Descoperim tot mai mult, că lupta nu se mai duce astăzi prin tranşeie pentru mutarea sau remodelarea graniţelor, acestea rămânând îngheţate odată cu terminarea războiului rece. Au mai existat unele reaşezări, ajustări […]

Tehnica de manipulare e la mare căutare

Cele două formaţiuni care trebuiau să vină în sprijinul foştilor militari, acum pensionari, ancmrr-ul şi sindicatul militarilor, în loc să fie unite şi să furnizeze o singură expresie în interesul pentru care s-au constituit, ele, rămîn în opoziţie una faţă de alta. În urmă cu câteva zile, după apariţia raportului special al Avocatului Poporului, ancmrr-ul […]