Un prieten profesor de romana, care a avut de-a lungul anilor vagi inclinari spre dreapta, m-a luminat generos atunci cand mi-a dezvaluit unul dintre tristele paradoxuri romanesti: noi vrem sa facem capitalism fara burghezie. Adica, mi-am tradus eu, nu numai ca punem caruta inaintea boilor, insa boii nici macar nu exista. Fara a voi sa […]

Din cand in cand – nu sta in puterea noastra sa aflam tainele acestei periodicitati – Presedintele urca in turnul lui Zeus de unde tuna si fulgera cu ochii aprinsi de manie spre grupul care, vai!, l-a propulsat in lumea nemuritorilor. Vocea Presedintelui are infleziuni martiale sau catifelate, dupa caz, in functie de auditoriul liberal […]

Ca multi romani, am avut iluzii. Acum ceva timp a inceput sa-si faca loc in mintea mea gandul sa incerc o afacere. Zis si facut. Primul pas, evident- infiintarea unei societati. Alergatura de rigoare la notar, Finante, Registrul Comertului, maldare de hartii, declaratii de comodat si alte minunatii. Ei, asa-i la inceput, mi-am zis. Greu.

Alo, Traiane, tu esti? – Da’ cine-i acolo? Ca aici e presedintele Romaniei, domnu’ Traian Basescu. – Sunt eu, Monica? – Care Monica, cucoana, ca eu stiu mai multe de Monica? – Nu pot sa-ti spun prin telefon cine sunt, ca poate ne asculta serviciile. – Care servicii? Ca lucreaza toate pentru mine!

„Cocoana” tocmai pleaca, dupa ce, pe un ton deloc „amiabil” i-a reprosat vanzatorului pretul prea mare la merele Ionatan. „Si, pe deasupra, is si inghetate”, a turnat gaz peste foc posibila cumparatoare. Atunci a sarit taranul ca ars. „Le tin in magazie… sa stii dumneata… si platesc pentru asta bani buni…, ca nu-s de-aici…is tocmai […]

e asa un ger afara ca as putea sa ma indragostesc de siberia. ceai negru, cainele tolanit la soba si natasa crosetand. e atata frumusete in lume ca e pacat sa nu mai zabovesc cateva batai de aripa ingereasca. anul asta voi muta telecomanda de pe orice cancan matusa sau grupuri de interese.

Dintre atatea ritualuri pe care le-a nascocit viata literara in manifestarile ei pamantesti, cel mai incarcat de invataminte imi pare a fi vizita la un mare scriitor sau ganditor. E un ritual vechi, de o frumusete aparte, datand poate de la Socrate.

Amicul X, pe care-l cunosc de vreo patru decenii, fost coleg de serviciu, e unul dintre acei oameni de mult bun simt. De ce spun asta? Nu-i un flecar, nu-i un parvenit, nu-i pisalog, are o multime de calitati pe care i le recunosc nu numai eu, ci si nevasta-sa… Asta, ca sa fac o gluma, desi ieri, cand l-am intalnit, lui numai de glume nu-i ardea.

Pe poznasul flocos al lui Arghezi il stiu si micutii de la gradinita. Mi-a venit in minte imaginea lui gandindu-ma la un altfel de Zdreanta, mai parsiv si predispus nu la inghitit oua, ci la muscat o mana care odata i-a fost intinsa.

Politicianul, chiar daca-l rogi sa se dezbare de haina politica, tot demagog ramane. Asa s-a intamplat si la intalnirea organizata de noi gazetarii, intalnire care avea menirea de a cauta solutii pentru mai bine.

Chiar daca risc sa-i enervez iar pe unii ziaristi mai „sensibilosi”, imi reafirm convingerea ca presa romaneasca si-a pierdut busola si a uitat care ii este rolul. Argumentele sunt multe, insa voi aduce in discutie doar doua, fiecare cu exemplul sau cel mai evident.

10. De tot atatea saptamani, editia de Bacau a Observatorului si-a facut loc pe piata media locala. De cele mai multe ori, mai greu decat ne asteptam. Doar asa satisfatiile sunt insa mai mari. In aceeasi masura, promisiunile noastre cititorilor pentru o publicatie de calitate raman in vigoare.