Arhive pentru mai 2012

Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi

Liderul PSD Victor Ponta le-a spus, sâmbătă, celor peste 5.000 de oameni prezenţi la mitingul electoral al USL de la Suceava că trebuie ‘să rupă blestemul’ şi s-a angajat în faţa acestora că toţi cei care au greşit vor plăti, politic sau în faţa legii. ‘Cei care au greşit politic, vor plăti cu funcţiile. Cei […]

Bute a fost învins de Carl Froch prin KO şi a pierdut centura IBF

Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham în care şi-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oarăVenit dupã înfrângerea din finala turneului SuperSix, în faţa americanului Andre Ward, FROCH a căutat să-şi recapete gloria în faţa […]

SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012

Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa „Euphoria”, interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu „Waterloo”.Reprezentanta Suediei a câştigat detaşat cu 372 de puncte, astfel că EUROVISION […]

Cutremur cu magnitudinea de 4 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), conform Mediafax. Comunele apropiate de zona unde a avut loc seismul sunt Andreiaşu de Jos (8 kilometri), Nereju (12 kilometri), Nistoreşti (12 […]

Victor Ponta, la lansarea candidatilor USL Bacau

Victor Ponta a fost vineri, 25 mai, la Teatrul de Vara din Bacau pentru a lansa in fata a 2000 de oameni candidatii USL Bacau. La aceasta manifestare electorala au fost prezenti candidatii pentru functiile publice la alegerile din 10 iunie in judetul Bacau :consilieri locali si judeteni, primari de comune, orase si municipii, precum […]

Darmanesti: Polițiștii cercetează dispariția unui banner electoral

Polițiștii din orașul Dărmănești au demarat o serie de cercetări pentru a stabili în ce condiții a dispărut un banner electoral amplasat pe raza localității. Poliţia Oraşului Dărmăneşti a fost sesizată de un candidat la funcția de primar al orașului, despre faptul că a constat dispariţia unui banner electoral, aparţinând formaţiunii politice din care face […]

Bacau: Sancțiuni pentru afișarea materialelor electorale în alte locuri decât cele prevăzute de lege

Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională unui cetățean de 25 de ani din Bacău, pentru afișarea materialelor electorale în alte locuri decât cele permise potrivit legii. Secția 1 Poliție Bacău, a fost sesizată prin 112, despre faptul că persoane necunoscute au lipit materiale electorale cu imaginea unui candidat la funcția de primar al municipiului Bacău […]

Bacau: 27 de arestați preventiv în urma unei acțiuni a polițiștilor și procurorilor

Toate cele 27 de persoane reținute în urma celor 18 percheziții efectuate de către poliţiştii de combatere a criminalității organizate la comercianții de etnobotanice au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile Un alt suspect a fost reținut și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.  Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Bacău, […]

Pentru unii e Satana, altora le-nchide rana

Din comentariile făcute în ultima vreme de Lute pe diferite teme economice, cum ar fi; privatizarea unor domenii de interes naţional, ori extracţiile de cupru şi îmbinarea acestora cu date legate de cursul valutar şi inflaţie, prognozarea creşterilor economice precum şidate despre politica monetară europeană, domenii greu abordabile chiar şi pentru economişti, răzbate pregnant diletantismul […]

Zilele Colegiului „Henri Coandă”

Colegiul Henri Coandă a sărbătorit împlinirea a 40 de ani de fiinţare şi de activitate educaţional-culturală în peisajul liceal băcăuan. Pentru această ocazie, s-au îmbrăcat în haine de sărbătoare atât elevii şi profesorii şcolii, cât şi colaboratorii permanenţi ai aceştia, dar şi invitaţii de onoare care au participat la eveniment, primarul şi prefectul oraşului, reprezentanţi […]

Evenimente rutiere cu victime

Pe DN.2- E85, în interiorul localităţii Onişcani, în timp ce Mihai S., de 45 de ani, din judeţul Iaşi, conducea un autoturism în regim de taxi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un podeţ de pe marginea carosabilului. În urma evenimentului […]

Bacau: Patru barbati sancționați contravențional după ce au provocat scandal în spital

Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de către personalul medical din cadrul Spitalului Județean Bacău despre faptul că în incinta unității mai multe persoane provoacă scandal.La fața locului s-a depalsat o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău care i-a identificat pe Manix C., de 36 de ani, Paul S., de […]