Nigel Farage: „Aderarea la Uniunea Europeană se va dovedi a fi o greşeală istorică uriaşă pentru ţara dumneavoastră”

Nigel Farage este unul dintre cei mai vocali eurosceptici de la Bruxelles. Acesta a vorbit într-un interviu pentru inliniedreapta.net, în care a vorbit despre viitorul Uniunii Europene, despre criza economică şi despre moneda euro.   ILD: Ce doriţi să le transmiteţi est-europenilor care timp de 50 de ani au dorit să se alăture Uniunii Europene […]

Golgota neamului românesc se află la Nisporeni

Pe 28 august, anul mântuirii 2011, pe Dealul Zghihara ce străjuieşte, de la cei 316 metri ai săi, oraşul Nisporeni, a fost înălţată „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, realizată după modelul celor de la Putna şi de pe Dealul Perchiu din Oneşti. Rod al jertfei românilor de pe ambele maluri ale Prutului, această cruce este ridicată […]

Sarbatoare la Racaciuni: Sportul – Filipesti 2-1

Sarbatoarea crestin ortodoxa Schimbarea la fata s-a facut simtita in comuna Racaciuni prin organizarea unui adevarat derby al Ligii a IV-a, intre echipele reprezentand comunele Racaciuni si Filipesti. In tribuna, deputatul colegiului 10,  Gabriel Vlase, si consilierul judetean, Dorian Pocovnicu. Zi de sarbatoare pentru locuitorii comunei Racaciuni care s-au adunat la stadionul din localitate, pentru […]

Profesor bacauan, la un curs de formare continua in Spania

În perioada 4 – 15 iulie 2011, am beneficiat de un grant Comenius (sprijinul financiar primit din fonduri LLP/COMENIUS respectiv FSE-POSDRU prin proiectul „Schema de susţinere complementară a mobilităţii europene a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar beneficiare ale Programului de Invatare pe Parcursul Intregii Vieti -Lifelong Learning”) –  în vederea participării la o activitate de […]

Deviza preotului-medic Martin Benedict a fost „Roaga-te, munceste si fa bine!”

– interviu cu preotul-medic Vasile RATIU, din Baia Mare, fost coleg al preotului – medic Martin Benedict. Preotul greco-catolic Vasile Ratiu, medic primar pediatru la Spitalul Judetean de Urgente din Baia Mare, pana la pensionare, a venit in satul Galbeni, comuna Nicolae Balcescu, special pentru seria de evenimente consacrate preotului-medic Martin Benedict, un Om si […]

Un regal folcloric: Festivalul National “Ion Dragoi”

Casa de cultura „Vasile Alecsandri” din Bacau a gazduit cea de-a XII-a editie a Festivalului National de Folclor “Ion Dragoi”, eveniment muzical dedicat memoriei renumitului violonist bacauan. Si-au dat intalnire la Bacau tineri interpreti, vocali si instrumentisti, si grupuri vocal instrumentale din intreaga tara, unul dintre principalele castiguri ale acestui festival fiind – asa cum […]

Biserica noua in satul lui Vasile Parvan

Multime mare de credinciosi s-a adunat in sambata sfintilor imparati Constantin si Elena la Biserica din satul Perchiu, comuna Huruiesti. Cu mic cu mare, oamenii au venit sa se reculeaga si sa asiste la resfintirea locasului reinnoit. Ultimul eveniment de acest gen avusese loc in 1906. Preasfintitul Ioachim Bacaoanul, preotul protopop Ioan Negoita si un […]

INTERVIU: Antonescu: Nu am nevoie de o garanţie scrisă cu PSD că prezidenţiabilul va fi din PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declară, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că nu are nevoie de o garanţie scrisă, în acordul cu PSD, că viitorul prezidenţiabil va fi membru al PNL, menţionând că această poziţie se câştigă şi nu este una „de algoritm”.

“Niciodata, niciodata, sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!”

Motto: “Un cantec nu-i nimic in lumea asta/Mai bine sa-l zdrobesti si-apoi sa taci/Cand el nici c-o iluzie nu umple, ghiozdanele copiilor saraci, ghiozdanele copiilor saraci/ Destul cu-atatea vesti aristocrate/Ce cauta si-n cantece castig/ Un cantec nu-i nimic daca nu face, mai cald in casele in care-i frig, mai cald in casele in care-i frig/ […]

Peste 800 de voluntari au participat la Campionatul de plantare din Tara lui Andrei de la Moinesti

Ÿ  Petrom a organizat sambata, 13 noiembrie, Campionatul de Plantare din Tara lui Andrei la Moinesti, judetul Bacau; Ÿ  Dealul Osoiu a fost impadurit cu peste 21.000 de salcami pe o suprafata de 4,3 hectare; Ÿ  Peste 800 de voluntari s-au intrecut pentru titlul de campioni ai plantarii din Tara lui Andrei; Ÿ  Plantarea de […]

Un regizor bacauan, in competitie la Festivalul International de Film de la Montréal

„Europolis”, lungmetrajul de debut al regizorului Cornel Gheorghita, a fost selectionat in competitia de film de debut a Festivalului international de la Montréal, ”Festival des Films du Monde”, fondat in 1997, singurul festival international de categorie A din America de Nord, programat in perioada 26 august – 6 septembrie. Produs si regizat de Cornel Gheorghita, […]

„N-a fost vorba despre un ansamblu de locuinte, ci despre o lucrare simbolica si reprezentativa pentru ortodoxia romana”, spune arhitectul Volodea Amaie

In  februarie, in Sala „Europa Christiana”, din Palatul Patriarhiei, a avut loc o conferinta de presa pe tema proiectului Catedralei Mantuirii Neamului, care a fost precedata de o sedinta in cadrul careia Comisia speciala a Patriarhiei Romane s-a intalnit cu reprezentantii celor 10 firme de proiectare a Catedralei  Mantuirii Neamului. Printre cele 10 firme participante […]