Arhive pentru iunie 2014

Ponta: Președintele și premierul francez au garantat pedepsirea celor vinovați pentru agresarea tânărului român

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, după o reuniune informală a șefilor de guvern social-democrați din statele UE, că președintele și premierul francez i-au garantat că cei vinovați pentru agresarea tânărului român la Paris vor fi pedepsiți. „Am vorbit încă odată cu premierul Manuel Valls și cu președintele Francois Hollande despre ce s-a întâmplat recent […]

Patru copii din Bacău, răniţi într-un accident

Patru copii cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, din comuna băcăuană Dofteana, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce maşina în care se aflau, condusă de o tânără de 29 de ani, s-a răsturnat pe drumul naţional DN 12A, Oneşti – Miercurea Ciuc. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul s-a petrecut […]

Doi copii ar fi dat foc la o masina

Doi copii de sapte si, respectiv, opt ani, sunt banuiti ca au dat foc unui autoturism in Cartierul Nord din Bacau. In jurul orei 11.00, un autoturism Dacia a izbucnit in flacari. In ciuda interventiei pompierilor, masina a ars in proportie de 95%. Autoturismul nu mai era folosit de proprietar, insa nu era radiat. Pompierii sustin ca […]

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare

Polițiștii de investigații criminale au depistat un bărbat de 36 de ani din Oneşti, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Onești la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău. Polițiștii din Tg. Ocna au […]

Tragedie pe E-85

Doi oameni au murit și alți trei au ajuns la spital. Șoferul unei autoutilitare a adormit la volan și a intrat într-un TIR. Doi morți și doi răniți grav, ascesta este bilanțul unui cumplit accident de circulație care s-a petrecut în această dimineață pe DN2-E 85, la ieșirea din Răcăciuni, pe direcția de mers Adjud-Bacău. Pe […]

Polițiștii caută un minor, de 9 ani, din Comănești, care nu s-a întors de la joacă la domiciliu

La data de 21 iunie, Poliția Orașului Comănești de către mama minorului  Bocovineanu Andrei Florin, de 9 ani, despre faptul că în seara zilei de 20.06.2014, fiul ei s-a jucat în spatele blocului în care locuiește și nu a mai revenit la domiciliu. Din primele cercetări efectuate polițiștii au stabilit că în seara zilei de 20.06.2014, […]

Salvatorul Messi. Iranul a rezistat 90 de minute în faţa Argentinei, 0-1, dar a scăpat egalul în prelungiri

Argentina a fost ţinută în şah 90 de minute de Iran, însă a obţinut toate punctele graţie sclipirii lui Lionel Messi din prelungirile partidei. Sud-americanii se aşteptau să cîştige la o diferenţă mare în faţa Iranului, însă au avut parte de o surpriză. După un meci plictisitor făcut cu Nigeria, 0-0, asiaticii s-au revanşat în faţa celui mai […]

Elveţia – Franţa 2-5

După victoria lejeră împotriva naţionalei din Honduras, 3-0, francezii au mai obţinut 3 puncte destul de uşor, învingînd Elveţia la scor, 5-2. VEZI VIDEO GOLURILE PARTIDEI! Franţa strînge astfel 6 puncte şi este ca şi calificată în optimile de finală. Elveţia e obligată să bată Honduras în ultima etapă, dar are nevoie şi de ajutorul […]

Mircea Băsescu, arestat pentru 30 de zile!

Tribunalul București a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influență. De asemenea, instanța a emis un mandat de arestare și pe numele lui Marian Căpățână, cel care a intermediat banii luați de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.Decizia nu […]

Italia – Costa Rica 0-1 » Echipa din America Centrală e calificată în „optimi”! Italienii, meci decisiv cu Uruguay

După ce a învins 3-1 pe Uruguay,Costa Rica a mai făcut o victimă, însă de această dată numele este mult mai mare. Echipa din America Centrală a învins Italia, scor 1-0.  În urma acestui rezultat echipa lui Jorge Luis Pinto s-a calificat în optimile de finală, în timp ce Anglia este eliminată. Aşadar, partida dintre Uruguay şi Italiava […]

Laszlo Tokes rămâne fără Ordinul „Steaua României”

Laszlo Tokes a rămas fără Ordinul “Steaua României”, în urma unei decizii a justiţiei care nu este definitivă. La finalul anului trecut, Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional „Steaua României” a decis retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes după ce a constatat, în cursul deliberărilor, o serie de aspecte temeinice, relevante, substanţiale şi convingătoare care […]

Actiune pentru combaterea braconajului piscicol, desfasurata de politistii bacauani

  Peste 3 kilometri de plase de pescuit monofilament și peste 70 de kg de pește, pescuit ilegal, au fost ridicate de polițiști în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol. Ofiţerii Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Bacău, polițiști din cadrul Sectiei 8 Poliție Rurala Buhoci și din cadrul Serviciului pentru […]