Petru Placinta: As fi fost bun ca primar

„Avicola ajunsese un fel de stat in stat”

– Curcanii aia uriasi, de-au ajuns legenda, erau dopati?

– Erau giganti pentru ca erau o reusita a geneticii, dupa o selectie de 50 de ani, preluata de la englezi si canadieni, si imbunatatita de noi. A, eram sa uit, o alta cheie a succesului de la ‘Avicola’ a fost ca 75 la suta din specialisti erau pregatiti in Occident.

– Ce mananca Petru Placinta de la pasare?

– Ca profesionist, eu prefer pieptul de curcan, este partea cea mai nobila dintre toate. Este superior chiar vitelului hranit cu lapte, care este o delicatesa si care are nevoie de 1,000 de litri de lapte sa ajunga la greutatea optima de taiere. Peste tot in lume, pieptul de curcan este pe primul loc. Si pentru ca are cel mai putin colesterol dintre toate felurile de carne.

– De ce sunteti liberal?

– Pentru ca am fost o viata intreaga propriul stapan. ‘Avicola’ ajunsese un fel de stat in stat. Nici primul secretar PCR nu angaja pe nimeni la mine, si nici nu indraznea sa trimita pe cineva.

– Era vestit „lagarul” de la ‘Avicola’…

– Intr-o perioada fertila a economiei, Ceausescu a dat ordin sa fie importata tehnologie moderna din Occident. Insa, surpriza: performantele utilajelor erau la 40-50 la suta fata de tarile producatoare. Nu-si dadeau seama ca muncitorul nostru, fata de cel german, era dezbracat, prost hranit, ajungea la serviciu cu hainele rupte de inghesuiala din autobuz si isi lasa copilul mic cu cheia de gat acasa. Rezultatul? Diminuarea productiei! Am construit cea mai moderna gradinita din Romania unde copiii sa fie bine ingrijiti, am oferit masa la cantina la nivel de restaurant, unde painea era gratis si pretul la vreo 15 la suta din cel real. Nu mai vorbesc de castigurile motivante: o ingrijitoare de la pasari putea primi la sfarsit de an o prima de valoarea unei Dacii. Ce societate mai dadea asemenea bani? Cam acesta era „lagarul” de la Avicola.

– De ce nu v-au luat comunistii la Bucuresti?

– Sa va spun? Bine… Au fost tentative multe. Ca sa scap, imi facusem dosar medical care ma dadea incapabil sa fac munca de ministru, sau, ma rog, ministru adjunct. Eram bolnav tare cu inima, aveam infarct…

– Va era frica sa fiti aproape de „carmaci” si de „academiciana”?

– Nici pe departe! Eram indragostit de munca mea si nici nu trebuia sa capacitez un sistem enorm, cum era pe atunci agricultura romaneasca. Dar sa stiti ca economia nationala mai mergea datorita unor minstri, ministri adjuncti, secretari de stat, care erau profesionisti si nu aveau nicio legatura cu camarila din jurul lui Ceusescu.

„Ce mai revolutionari: o curte de soferi!”

– V-a fost frica in viata?

– Trebuie sa spun ca mi-a fost frica de sanatate, pentru ca o sincopa iti distruge toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu, am o sanatate de fier. Mi-a fost frica de colaboratorii infideli. De aceea, n-am angajat niciodata oameni cu experienta, pentru ei veneau cu „tabara” lor. Am angajat absolventi, i-am crescut in pepiniera mea.

– N-ati fost injunghiat niciodata pe la spate?

– (Ofteaza) Imediat dupa Revolutie, unul dintre copiii pe care-i crescusem cu multa afectiune… Il condamn pentru ca a acceptat sa fie pus director de „revolutionari”. Ce mai revolutionari: o curte de soferi! Durerea a fost nu pierderea postului, ci a increderii intr-un om care a fost crescut intr-un orfelinat si pe care l-am trimis si in strainatate la specializare… Sigur, dupa aceea, a fost o continua scuza din partea lui. Dar…

– Femeile cum va plac: frumoase ori inteligente?

– Si, si.

– Bautura?

– Cei care spun ca nu beau ori mint, ori nu sunt normali. Am baut in viata mea, dar nu m-a vazut nimeni beat. M-am lecuit in copilarie, cand am baut vermut, era dulce si era sa mor. Cand mi-am revenit, tata a spus: „Gata, s-a vaccinat, de-acum nu mai bea!”.

– Masinile sunt o pasiune sau o afacere?

– Am ales acest domeniu pentru ca am descoperit o afacere pe termen lung si profitabila. Voiam sa fac asa ceva si la ‘Agricola’, dar…

– Mai tineti minte prima masina pe care ati avut-o?

– Daaa, e cea care m-a adus de la Piatra-Neamt in Bacau. Mi-a fost cea mai draga, era Moskvici 407. Nu era noua, fusese masina de serviciu si am spalat cu sotia o zi intreaga ca s-o aducem la culorile „naturale”. Niciodata nu mi-am aruncat banii pe masini.

Pagini: 1 2 3 4