Exerciții pentru o comunicare asertivă

Știm că avem nevoie de o comunicare asertivă, dar oare ce avem de făcut pentru a o putea pune în practică? Iată câteva exerciții din partea psihoterapeutului Ștefania Voia.

 

Teama de conflict, de rupere a unei relații importante sau lipsa încrederii în propria persoană ne pot face uneori să simțim că este dificil să ne expunem punctul de vedere. Alegem, fără să ne dăm seama sau chiar cu bună știință să evităm să spunem ceea ce ne deranjează sau ce ne supără. Poate că la baza comportamentului nostru stă credința că nimeni nu ne poate înțelege cu adevărat sau că nu avem cui să cerem ceea ce avem nevoie.

Oricare ar fi raționamentele noastre, aceste credințe inconștiente ne determină să acționăm în detrimentul nostru, alegând să tacem sau să ne exprimăm prea violent.  Atunci când ținem în noi ceea ce ne supără putem deveni pasiv-agresivi iar atunci când ne exprimăm poziția prea aprig, riscăm să devenim agresive.

Asertivitatea reprezintă calea de mijloc, cea prin care ne putem comunica nevoile, rămânând în contact cu noi înșine, fără să le încălcăm drepturile celorlalți.

Iată ce poți face atunci când vrei să fii asertiv:

Fii în contact cu tine: pentru a identifica ce îți dorești este important să fii în contact cu nevoile tale, deci cu tine.

Asta te va ajuta să capeți o privire mai clară asupra poziției tale și să realizezi ce este benefic pentru tine. Desigur acesta nu presupune să faci rău nimănui, ci doar să-ți fie ție clar de ce anume ai nevoie.

Exprimă-te clar: evită folosirea unor exprimări ambigue care pot genera confuzie interlocutorului tău. Comuncă-ți clar poziția, nevoia sau mesajul tău.

Vorbește în nume propriu: asumă-ți mesajul transmis. Aceasta poate fi împărtășirea unei păreri diferite de a celuilalt sau o solicitare.

Indiferent de ceea ce dorești să transmiți, vorbește la persoana întâi singular. Acest lucru denotă curaj, claritate si asumarea răspunderii pentru ceea ce spui.

Fii empatic: chiar dacă ceea ce vrei să transmiți nu este în asentimentul celeilalte persoane, atunci când vei arăta empatie față de ceea ce simte celălalt, șansele ca tu să fii la rândul tău înțeles cresc.

Este în regulă să fim empatici cu ceilalți față de ceea ce simt ei, chiar dacă opinia noastră despre un anumit subiect nu este aceeași.

Empatia ține de înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu celălalt, de a fi alături de el, la nivel emoțional, ceea ce nu presupune automat să împărtășim aceleași convingeri.

Fii autentic: comunică atât mesajul tău, cât și ceea ce simți. Este greu, din postura celuilalt să te înțeleagă, atâta timp cât îl ții la distanță de ceea ce experimentezi la nivel emoțional.

Împărtășește cu încredere ceea ce simți, iar în felul acesta îți vei da o șansă de a fi înțeles mai profund.

Comunicarea asertivă înseamnă să spui dacă ceva îți provoacă o stare de disconfort și să arăți prin ceea ce spui că ești în contact cu ceea ce se întâmplă la nivel emoțional.

Sursa: www.psychologies.ro

Adauga un comentariu

*